Ca orice fenomen viu, „inchenăruibil“, swing-ul poate fi conceptualizat mai curînd prin semnificare şi personificare decît prin definire şi calificare. Ca să nu mai spunem că definiţia din dicţionare, aidoma unui costum de baie, arată multe, dar ascunde esenţialul. De pildă, faptul că swing-ul nu este proprietatea exclusivă a jazz-ului, ci îl regăsim, culmea, în curţile unor romantici, iar Chopin este, fără îndoială, un latifundiar care-şi administrează melancolia din perspectiva deficitului dintre esenţă şi aparenţă: devine pitoresc, strălucitor sau chiar paradoxal ceea ce este făcut pentru a fi privit dintr-o anumită parte, dar care este privit dintr-un cu totul alt unghi.

» Citește tot

„Sînt vechi, domnule!" (I.L. Caragiale)

(Ne)voinţa de muz(ic)ă

Ieşirea din recluziune