<a href="/sectiune/pe-ce-lume-traim/articol/note-si-ginduri-din-carantina" title=""> Note și g&icirc;nduri din carantină

Domnul Ciontu îmi arată o crăpătură lungă de aproape doi metri şi adîncă de vreo trei centimetri, chiar la baza imobilului, lîngă uşa de la ghenă.

Cine mai are nevoie de dileme?

Acum doar cîteva luni nu existau încă nici o criză și nici o pandemie, ne permiteam luxul de a ne aminti de începuturi și de a ne pune întrebări legate de rostul și sensul dilemelor într-o societate din ce în ce mai uniformă și mai lipsită de nuanțe.

Mi-e dor, mi-e dor de micul din Obor

Mi-e dor de centrul orașului, așa cum era el înainte de pandemie... cu oameni, pentru că orice oraș înseamnă în primul rînd oamenii lui și-mi dau seama acum că oamenii, care „populau” uneori doar pentru cîteva ore centrul, veneau în plimbare sau cu treburi din prin cartiere, aveau ceva al lor, un aer comun, parcă o distincție.

Noua normalitate

Distanțarea socială se transformă treptat în aversiune, în ură față de propria ta specie, apoi în mizantropie.

Pe Schiel

Știu că drumul e acolo, cantonul sper că n-o să dispară de tot, dincolo de ușile închise și de ferestrele casei tale e o lume, aceeași, n-am pierdut-o, încă ne așteaptă.

De ce nu-s românii ca nemții? (în vremuri de pandemie și nu numai)

Se tot discută în ultima vreme „cazul Germaniei” și oamenii, specialiști sau nu, își dau cu presupusul – cu un număr mare de cazuri, aproape 100.000 (la ora la care scriu) și un pic peste o mie de decese, situația pare sub control.

Este vorba doar despre oameni

Perspectiva de a nu-ți mai face planuri decît de pe o zi pe alta dă peste cap orice fel de repere. Ceea ce uităm este că în această situație, pe care nu mi-aș fi imaginat că o voi trăi în timpul vieții mele, este vorba doar despre oameni.

Jurnal de spital din vremuri mai liniștite

Cu toate aceste mărunțișuri și conversații de zi cu zi, plictiseala e mare, iar lumea de afară după care tînjești, uitîndu-te seara pe geam și admirînd panorama marelui oraș, începe să reprezinte un miraj.

Izolare

Nu mai e vorba despre acea autoizolare asumată care îmi plăcea, mi se părea dulce, puteai oricînd să ieși, să te întîlnești, să te îmbrățișezi, dar tu preferai să stai ca un pustnic în văgăuna ta. Nu mai ai liberul-arbitru.