O delimitare necesară

Colegul meu de la Istoria Culturii, Virgu Zăbavă, a fost dintotdeauna un revoltat ireconciliabil. Încă din studenția noastră – petrecută, parțial, înainte de 1989 –, el se remarcase în postura de rebel. Protesta mereu împotriva vreunui abuz, invoca liberalismul occidental și denunța „pervertirea patriei“. Îl detesta, firește, pe Ceaușescu și nu se ferea să o spună în diverse cercuri. Lumea îl cam evita, dar din rațiuni diferite. Cei mai mulți îl bănuiau informator al Securității și, implicit, agent provocator. Aceștia aduceau argumentul că, în pofida declarațiilor sale belicoase la adresa regimului, lui Virgu nu i se în-tîmpla absolut nimic. Nu fusese nici măcar amenințat vreodată cu exmatricularea, darămite să fie interog

Profesorul Fantômas

Șmen a schițat un zîmbet trist. „Mi-au dat pînă și acest birouaș. M-au promovat accelerat, permițîndu-mi să sar trepte academice întregi. Mi-au creionat o aură de savant, fără a sesiza că dosarele mele profesionale conțineau date științifice apro

Glorie postumă

„Bătrîne“, a spus acolo, aparent epuizat, „este crucial să nu mă trădezi! Am încredere în caracterul tău integru, de om școlit în spațiul principialilor șerifi americani. Dacă se află secretul meu, pe lîngă oprobriul public, aș putea suporta și rigorile leg

Terorismul impresionist

Infatigabilul profesor s-a îmbrăcat pe jumătate ca Hamlet, cu ciorapii inconfundabili mulați pe picior, și pe jumătate ca Gică Hagi, cu tricoul numărul 10 al naționalei noastre de fotbal. Nu și-ar fi iritat confrații pe parcursul scenetei în cauză

Filozofia erudiției

„Scriitori inventați?“, am intervenit din nou, complet bulversat. „De la primul la ultimul, prietene! În ochii tuturor, eu citeam acasă o literatură formidabilă, inaccesibilă muritorilor de rînd. Directoarea a căzut pe spate de fericire. M-a declarat cel mai bun elev al liceului, m-a umplut de premii și distincții. Credea, sincer, că eram un geniu. Nici nu mai preda, practic, literatură universală. Intra la oră și zicea: Ia spune-ne, Norbu, cum mai stă treaba cu teoria franceză! I-a

Punere în scenă

Studenta care a imitat-o pe fantomatica Bertha Mason din Jane Eyre a lui Charlotte Brontë a dezvoltat mai tîrziu compulsia prizonieratului în podurile clădirilor (se dorea a fi, pesemne, așa-numita, în feminism, „mad-woman in the attic“). A

Substituire

Atunci i-a venit ideea năstrușnică să mă transforme pe mine în Nicușor. Tot îmi plăcea mie teatrul, a comentat el malițios. M-a echipat ca pe beizadea (e drept că și semănam puțin cu juniorul Ceaușeștilor). Mi a aranjat părul și mi-a oferit un costum as

Demonul dimineții

Akedia este sursa depresiei, ci opusul ei. Nu lîncezeala, ci hiperactivitatea, nu apatia, ci agitația, în fine, nu demonul amiezii, după cum se crede în general, ci un demon mai pervers și, totodată, mai neașteptat – demonul dimineții, al dinamismului, al vitalității, al alergăturii haotice, ce mai, prietene, al nebuniei implacabile!…“ La ultimele cuvinte, spre spaima mea, psihologul aproape a izbucnit în plîns. S-a stăpînit in extremis și apoi a continuat: „Sufăr de boala dimin