Cine ne sînt intelectualii?

Publicat în Dilema Veche nr. 352 din 11 - 17 noiembrie 2010
Franța, sora mijlocie jpeg

Ideea că intelectualii „trebuie să se implice mai mult“ este tot mai des prezentă în comentarii, pe forumuri, pe bloguri – în fine, în tot acest spaţiu democratic al datului cu părerea pe care interactivitatea, televiziunile, Internetul ni-l pun la dispoziţie şi care, adesea, „creează actualitatea“ în ciuda actualităţii înseşi. Mi se pare – în vremuri de criză – încă o expresie a dezamăgirii, dezorientării, frustrării unor grupuri sociale care tot aşteaptă să vadă „luminiţa de la capătul tunelului“, dar încă nu s-au obişnuit cu mersul prin tunel. Numai că problema e mai complicată şi mai sucită decît pare. Şi asta din cauza ne-aşezării societăţii româneşti. 

Există destule exemple de intelectuali care „s-au implicat“ nu doar prin ceea ce le este la îndemînă şi face parte din însuşi statutul lor – anume, prin exprimarea opiniilor în spaţiul public. Sînt unii care au intrat în politică, au condus instituţii (unde chiar au lăsat ceva în urmă), au avut (ori mai au) funcţii publice. Ce se spune despre ei? În general, că „s-au dus după ciolan“, că „n-au realizat nimic, doar şi-au făcut aranjamentele personale“ şi altele asemenea. De obicei, astfel de opinii sînt exprimate ferm şi fără argumente, pe baza „prezumţiei de impuritate“ despre care scria dl Andrei Pleşu în Dilema acum vreo 15 ani. 

Dacă intri în sistem, eşti „de-al lor“. Iar „de-al lor“ înseamnă, în opinia dominantă de la noi, corupt (sau coruptibil), cu interese meschine, pus pe afaceri dubioase etc. Astfel încît ideea că un intelectual acceptă o funcţie publică, îşi ia pe cap conducerea unei instituţii (fie aceasta un minister sau un muzeu) ori e de acord măcar să-şi valorifice competenţele în calitate de consilier al unui demnitar devine, în sine, o sursă de neîncredere pentru mulţi: aproape că respectivului i se retrage, spontan, calitatea de intelectual. Nu prea se practică, la noi, analiza argumentată a faptelor săvîrşite la conducerea instituţiei. Pe scurt, pe de o parte i se cere intelectualului să se implice, să „nu stea pe margine“ şi doar să comenteze ca o cumătră în faţa porţii. Dacă se implică, aceleaşi voci care îi reproşau pasivitatea clevetitoare exclamă: „L-am pierdut şi pe ăsta!“. E aici o dilemă din care nu putem ieşi atîta timp cît imaginea despre „a fi la putere“ sau măcar „a conduce vreo instituţie“ nu se schimbă. Comunismul ne-a lăsat senzaţia că puterea e urît mirositoare şi a pătrunde în încăperile ei înseamnă că eşti „omul regimului“, iar tranziţia ne-a pricopsit cu sentimentul că a ajunge la putere (sau măcar şef pe undeva) înseamnă intrarea definitivă şi irevocabilă într-o reţea de complicităţi mafiote. Peste toate, tronează vechiul sentiment românesc că oricine e „omul cuiva“ sau că „are pe cineva în spate“. 

Problema se complică şi mai mult dacă încercăm să răspundem la întrebarea din titlu: în definitiv, ce înţelegem prin „intelectuali“? Evident, nu este vorba despre cei care apăreau, în enumerarea lemnoasă a limbajului comunist („muncitori, ţărani, intelectuali şi alte categorii sociale“), drept fraţi ai proletariatului şi ai ţărănimii muncitoare. Nu este vorba nici despre sensul restrîns al cuvîntului, pe care îl găsim în dicţionare („Persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinţei, tehnicii etc.; persoană care aparţine intelectualităţii“, conform DEX). E vorba despre ceea ce, de cîtva timp încoace, se înţelege prin „intelectuali publici“. În SUA, „intelectuali“ sînt consideraţi, în esenţă, universitarii. Poeţii sau pictorii nu intră în această categorie, ei sînt „artişti“. În Europa continentală, criteriile sînt mai laxe: cel puţin de la Emile Zola şi celebrul său text J’accuse încoace, intelectualii implicaţi în viaţa publică vin dinspre lumea scrisului şi a artelor, dar şi din universităţi. La noi, aproape că nu există criterii, iar agitatul peisaj mass-media din tranziţie a stricat şi mai mult situaţiunea. Percepţia publică este că şi poeţii, şi artiştii de toate felurile, şi universitarii aparţin deopotrivă categoriei intelectualilor. Dar şi unii editorialişti care au căpătat o oarece notorietate şi care au dovedit în timp că pot vorbi suficient de convingător la TV despre tot felul de subiecte – de la politică externă la film, de la chestiunea atentatelor din 11 septembrie la creşterea TVA. În această accepţie, Cristian Tudor Popescu, de exemplu, e perceput de public nu doar ca jurnalist, dar şi ca intelectual. Mai nou, şi Mircea Badea tinde să pară la fel, mai ales că – printr-o interesantă confuzie – a avea succes şi audienţă atunci cînd vorbeşti despre orice tinde să devină, pentru o bună parte a publicului, un semn de competenţă, de „expertiză“. În chestiunea aceea sociologico-televizată numită „Zece pentru România“, Mircea Badea a fost la un moment dat pe locul 1 şi la „jurnalişti“, şi la „analişti politici“ (în SUA şi în alte ţări, „analişti politici“ se numesc cei care predau ştiinţe politice la universitate sau lucrează într-un institut de cercetări). Iar la categoria scriitori între primii 10 era un amestec de scriitori cu oameni care sînt „mai-mult-altceva-decît-scriitori“, dar aşa îi percepe publicul: ca „oameni ai scrisului“, deci intelectuali. Iar într-o recentă monitorizare a „celor mai mediatizaţi intelectuali“ (prin care o agenţie de PR încerca să-şi facă loc pe piaţă) clasamentul dezvăluia un perfect talmeş-balmeş de „criterii“. 

Cine ne sînt, aşadar, intelectualii? Vorba lui Roland Barthes despre „ce este literatura“ („ceea ce se învaţă la şcoală că este literatura“) poate fi adaptată şi aici: ceea ce i se pare publicului că ar fi intelectuali. Aşa să fie? Nicidecum. Despre asta, în numărul viitor.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.