De ce aş activa clauza de salvgardare

Săptămîna aceasta, am avut inspecţie de la Comisia Europeană. O echipă de experţi a venit să evalueze stadiul reformelor în justiţie. După cum se ştie, justiţia şi agricultura sînt cele două domenii asupra cărora planează "clauza de salvgardare". Raportul despre starea justiţiei va fi realizat în iulie, aşa că pînă atunci ar fi cazul ca opinia publică din România să dezbată aprig chestiunea. Evident, nu se va întîmpla asta. Pentru că "opinia publică" din România e firavă, necoagulată, atentă la ce mai zice Traian Băsescu la televizor, obişnuită cu ideea că "ăştia" de la putere fac ce vor şi că, orice ai face, corupţia e imposibil de combătut - doar o practicăm cu toţii, că altfel "nu te descurci" în ţara asta... Aaa, diferenţa e că noi, amărîţii, dăm şpăgi mici pe la funcţionari ca să ne treacă cu vederea mici ilegalităţi, pe cînd "ăştia" fură milioane de euro. Păi, se compară?... Se compară. Aparent, reforma în justiţie este treaba Guvernului şi a Parlamentului. Experţii de la Comisia Europeană verifică stadiul adoptării unor legi (noile Coduri de procedură penală şi civilă etc.), activitatea unor instituţii (DNA, Agenţia Naţională pentru Integritate), situaţia dosarelor de mare corupţie. Ce putem face noi, cetăţenii, dacă "ăştia" au creat o Agenţie Naţională pentru Integritate doar de formă (există, dar nu face nimic), dacă "ăştia" plimbă dosarele marilor corupţi de colo pînă colo, dar numai în instanţă, pe fond, nu ajung, dacă "ăştia" din Camera Deputaţilor au adoptat nişte modificări la Codul de procedură penală care, practic, în unele situaţii, îi pun pe procurori în situaţia de a-i ruga frumos pe infractori să se lase cercetaţi (cu scuzele de rigoare pentru deranj...)? Ce putem face dacă preşedintele Statului afirmă la televizor despre Curtea Constituţională că a devenit un fel de paravan pentru corupţie şi după o asemenea declaraţie nu se întîmplă nimic? (Vă imaginaţi o situaţie asemănătoare în Franţa, Germania sau - poftim! - chiar în Italia?) Ce putem face dacă preşedintele şi premierul se ceartă de atîţia ani, fiecare fiind convins că se află de partea bună a baricadei şi că "celălalt" are probleme? Ce putem face dacă presa, cît e ea de a patra putere în stat, bate toba de atîta timp, face dezvăluiri peste dezvăluiri, aduce probe şi documente cu privire la coruptul X şi şpăgarul Y, iar respectivii X şi Y ne zîmbesc senin din afişele electorale, anunţînd că vor face şi vor drege pentru binele nostru naţional şi local? Nu putem face nimic. Adică da, putem. Putem să ne uităm la televizor, să cutreierăm Europa fără vize (unii în plimbare, alţii cu afaceri, alţii cu alte "afaceri"), putem să năpădim hypermarketurile, să ne luăm maşini noi cu zecile de mii (şi apoi să-i înjurăm pe "ăştia" că nu iau măsuri pentru fluidizarea traficului), putem să aspirăm la un job într-o multinaţională care să ne permită să facem toate cele de mai sus. A, da! Şi putem să-i înjurăm pe "ăştia", la un mic şi-o bere cu prietenii, că nu fac nimic "pentru ţară", ci doar pentru buzunarele lor, că "toţi fură, dom’le, ceva de speriat". Dacă sîntem - noi, cetăţenii, micii întreprinzători, fermierii, ba chiar şi funcţionarii publici - atît de nemulţumiţi de justiţie, dacă avem atît de puţină încredere în judecători şi în tribunale, ar trebui să reacţionăm cumva. În Cehia a fost, acum cîţiva ani, o mare manifestaţie publică pentru că s-a încercat schimbarea directorului de la televiziunea publică, în Ungaria au fost ample proteste pentru că premierul a minţit (că au degenerat e o altă problemă) - şi exemplele pot fi continuate. Noi - care ştim ca nimeni alţii să "boicotăm istoria", cum spunea Lucian Blaga - ne vedem de treabă. Vechiul adagiu "noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc" s-a transformat în "noi ne facem că sîntem în UE, ei se fac că ne-au băgat în UE". Şi de la capăt. Experţii de la Comisia Europeană vor constata ceea ce noi deja ştim - că reforma în justiţie e blocată, că nu s-au îndeplinit promisiunile făcute înainte de aderare, dimpotrivă, totul pare blocat într-o fundătură creată prin contribuţia tuturor: parlamentari, judecători de la Curtea Constituţională, miniştri, baroni locali etc. Plus cetăţeni apatici şi obişnuiţi, din negurile istoriei, cu fatalismul mioritic. În mod normal, dacă Uniunea Europeană ar fi ce trebuie, iar Comisia Europeană şi-ar lua în serios rolul de "executiv european", ar trebui activată clauza de salvgardare pe domeniul justiţiei. Eu, unul, aş activa-o. Nu numai pentru a arăta cartonaşul roşu instituţiilor statului care nu şi-au îndeplinit atribuţiile, ci şi pentru a acorda cetăţenilor români ocazia unui duş rece binefăcător, în atmosfera călduţă prilejuită de intrarea în UE. N-ar fi o revoluţie, n-ar lăsa poporul binefacerile hypermarketurilor şi ale maşinilor luate în leasing pentru a ieşi în stradă cu sutele de mii. Dar ar fi (măcar pentru unii) o bună ocazie de a cădea pe gînduri. Şi i-ar pune în încurcătură pe mulţi dintre "ăştia" care tot apar pe la televizor şi debitează vorbe multe despre chestiunea proceselor de corupţie în care sînt implicaţi. Dacă s-ar activa clauza de salvgardare, ar exista măcar şansa unei mici prise de conscience. Dar probabil că nu se va activa. Decizia de primire a României şi Bulgariei în UE a fost una politică şi aşa va rămîne. Iar reforma în justiţie se va face cu adevărat cînd "ăştia" vor ieşi la pensie şi îşi vor vedea liniştiţi de bătrîneţile lor corupte.