●Andrew Nicoll, Dacă citeşti asta înseamnă că am murit, traducere din limba engleză de Ioana Văcărescu, Colecţia "Strada Ficţiunii", Editura ALLFA, 2013.

Romanul acestui scoţian pare o trăsnaie desăvîrşită: o fabulaţie de amorul rîsului gros şi al imaginaţiei uşchite. E vorba de memoriile unui bătrîn circar, Otto Witte, scrise într-o rulotă, la Budapesta, sub bombele finalului de război (al Doilea Mondial). Omul are 73 de ani, bea apă chioară fiartă (iluzionîndu-se că e ceai) şi are o motivaţie clară pentru demersul său: „Vreau ca toată lumea să ştie cum Otto Witte, acrobat din Hamburg, a ajuns regele Albaniei!“ O miză consternantă şi amuzantă – te montează pentru o lectură în galop şi o bună-dispoziţie voinicească... Iar ce urmează e, într-adevăr, un mare circ mare, cu tămbălău şi improvizaţii bufe, dar şi cu o hîtră înţelegere a mersului lumii: „...dacă vrei să fugi în lume să te faci rege, circul este un foarte bun punct de pornire.“

Bref: la final de Belle Époque, Otto află că seamănă leit cu prinţul turc pe care albanezii şi l-ar dori ca rege, aşa că – însoţit de cîţiva pitoreşti tovarăşi de trupă (inclusiv o cămilă) – o porneşte spre Albania, hotărît să se înscăuneze acolo şi să ciupească una-alta de prin visteria ţării. Povestea sfîrîie ca şampania, e festivă şi surprinzătoare. Surpriza cea mai mare se află însă în afara cărţii – în faptul că Otto Witte chiar a existat în realitate, a fost într-adevăr acrobat de circ şi a pretins toată viaţa că în 1913 ar fi fost, preţ de cinci zile, regele (cu harem!) al Albaniei. Realul Otto suferea, pare-se, de o mitomanie mai cu panaş, numită pseudologia fantastica.

În roman, Otto o va întîlni inclusiv pe Mata Hari, dar asta – ca şi celelalte convocări ale istoriei în ficţiune – nu arată decît că scoţianul Andrew Nicoll e un fabulator cu o imaginaţie curat acrobatică. Mi-ar plăcea să se traducă la noi şi Every Inch a King, fantasy-ul din 2005 al americanului Harry Turtledove, inspirat tot de viaţa lui Otto Witte. Aşa, pentru comparaţie.