Asta era versiunea firoscoasă a titlului ales pentru conferinţa întru care am fost onorat de Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi, vineri, 18 martie. Pentru afiş însă, am ales un cîrlig oleacă mai frivol – „Muzele scriitorului român“ –  dar cu lipici, judecînd după sutele de suflete prezente în „aula magna“. 

Adevărul e că optasem pentru acest subiect dată fiind programarea iniţială a întîlnirii pe 7 sau 8 martie, cînd trebuia să inaugurăm Librăria Humanitas din Iaşi. Lansînd acolo Cărţile care ne-au făcut oameni şi vorbind la Universitate despre femeile din viaţa şi opera scriitorului român tocmai în oraşul Veronicăi Micle – la un pas de Chiriţa, Cezara şi Adela, de Olguţa, Monica, Irinuca, ori de Lily Teodoreanu, Profira Sadoveanu şi Tescanii Marucăi – asta mi s-a părut ceva nespus de dulce sufletului. Cum firitisirea celei de-a 15-a librării Humanitas a fost amînată din raţiuni şantieriste, am rămas nu doar cu nostalgia „zilei femeii“, ci şi cu fişele făcute cale de cîteva zile, storcîndu-mi amintirile de lectură şi umblînd prin istorii şi dicţionare după minunatele noastre doamne literare. 

Acum cîţiva ani, provocat să fac la iuţeală o carte care să compună un chip plauzibil, mîndru şi atrăgător al Ideii româneşti, am optat pentru şase tipuri (trei categorii) de feminitate exemplară. Trei castelane (Regina Maria, Martha Bibescu, Maria Cantacuzino-Enescu) dotate din plin cu farmec, senzualism, dibăcie diplomaticească şi cultul voluptăţii, două ţărănci fabuloase prin tăria martiriului asumat la modul biblic în cruzimile bolşevismului (Aniţa Nandriş-Cudla şi Elisabeta Rizea) şi acea sublimă efigie spirituală a umilinţei, care a fost Alice Voinescu, îşi reuneau virtuţile într-o antologie de texte memorialistice intitulată De la coroana regală, la Cercul Polar, apărută la Editura Curtea Veche.

Cu aceste minuni sufleteşti mi-am început şi acum rătăcirea prin labirintul feminin al literaturii române. Le-am adăugat – potrivit aceleiaşi triple segmentări (şi pentru a rămîne în cuprinsul literaturii memorialistice) – nume precum Elena Văcărescu, Pia Brătianu, Cella Delavrancea, Carmen Sylva, Zoe Cămărăşescu, Mărgărita Miller-Verghy, apoi Adriana Georgescu, Oana Orlea, Lena Constante, respectiv Monica Lovinescu, Cornelia şi Pia Pillat, Jeni Acterian, Annie Bentoiu.  După care m-am întrebat: ce pondere deţine îngerul matern-învăluitor şi vindecător şi cît este îndrăcoşare provocator-distructivă în feminitatea literelor noastre? De unde să începi, dacă nu din cupola ale cărei semisfere sînt Eminescu şi Caragiale? Angelii radioşi la cel dintîi, Acriviţele cu damf de pucioasă la cel din urmă. De-o parte Cătălina între Hyperion, Cătălin şi Demiurg, de cealaltă Zoe între Trahanache, Tipătescu şi Caţavencu. Marmoreenele braţe, „tu eşti sîntă prin iubire“, „pluteşti ca visul de uşor“, palorile Cezarei, Răsai asupra mea, luntrea din Sarmis, insula lui Euthanasius – faţă cu istericoasele Miţa Baston şi Didina Mazu, năbădăioasele Ziţa şi Veta, cu furia răzbunătoare a Ancăi şi sarcasmul final al Efimiţei, başca Mînjoloaia şi toate Tarsiţele, Procopoaiele, Piscupeştile, posesoarele de Bubico şi Goe, moaşele regurgitant-flatulente, săltăreţele adulterine aducătoare de „mici economii“, zalele cu deochi din lanţurile slăbiciunilor etc. – tot atîtea sarcasme drăceşti ale unei misoginii de cinism carnavalesc.

Ei bine, ce credeţi? Tot numărînd şi croind statistici, am ajuns la concluzia că angelicul (mai ales dimensiunea marianică) domină copios demonicul în literele noastre. Cuminte, pudic, pufos-filial, scriitorul român trage amarnic la feminitatea matern-ocrotitoare şi fuge ca dracul de tămîie de amazoane şi menade. Cînd nu fuge, sucombă sub virilitatea lor arghirofilă şi narcisiacă.

Abia cîteva soaţe încărcate negativ – Veturia Goga, Fanny Rebreanu, Elena Preda – şi un alai de soţii mîntuitoare: Gerda Barbilian, Tinca Arghezi, Profira Sadoveanu, Lily Teodoreanu, Aurora Cornu, Maria (Grant) Rosetti, Cornelia Brediceanu, Saşa Prejbeanu (Odobescu), Neli Pillat, Vera Călinescu, Olimpia (I.D.) Sîrbu. Doar două muze sulfuroase (Natalia Negru, Marieta Sadova) şi o suită de oferte sărbătoreşti, de la Zulnia lui Conachi (Smaranda Negri) la Veronica Micle, Mite Kremnitz, Cleopatra Poenaru, pînă la Sorana Ţopa, Leny Caller, Gabriela Melinescu. Poţi să compari destinul mamelor – Mara, Vitoria Lipan, Fefeleaga, chiar şi Chiriţa – sau, în special, figurile purităţii şi (dăruirii) feciorelnice mai mult sau mai puţin senzuale (Adela, Olguţa, Monica, Saşa Comăneşteanu, Lina, Ana lui Manole, Otilia, Maitreyi, Ana lui Ianke, Tincuţa lui Scatiu, Gena din Titanic Vals, Haia Sanis, Carmen din Ciuta, Tofana din Patima roşie, Corina din Jocul de-a vacanţa, Borivoje din De la noi la Cladova ş.a.) cu cîteva (e drept, teribile) Nona, Daria, Ivanca, Rusoaica? 

Sigur, la soţii, sau amante, impetuoase, pline de nuri şi corniţe drăceşti, nu stăm chiar rău – Vidra, Voica, Matilda Petrini, Ela Gheorghidiu, Carmina din Despot Vodă, Anca din Năpasta, Nadina din Răscoala, Alta din Act veneţian, Lelia din Bunăvestire, Domnişoara Nastasia, Ioana Boiu din Suflete tari, Chira Chiralina, Madeleine-Mădălina lui Puiu Faranga din Ciuleandra, Laura din Balaurul.  Apropo de Balaurul, e clar că Hortensia Papadat-Bengescu şi ale ei Nory Baldovin, Mika-Lé, Lenora Halippa, ca şi Cezara şi Domnişoara Cristina, împreună cu holbanienele Ioana şi Dania, dar mai ales cu excepţia „regală“ care este Doamna T., ca şi cu Vica Delcă din Dimineaţa Gabrielei Adameşteanu, plus tripleta Gaiţelor (Aneta, Zoia şi Lena Duduleanu) compun capitole aparte. Dar cum să uităm de Pena Corcoduşa?! 

M-am întrebat apoi dacă la autoarele noastre domină poezia sau proza. Sigur, dacă enumeri la repezeală nume ca Veronica Micle, Otilia Cazimir, Elena Farago, Magda Isanos, ori dacă treci prin vîrfurile poetice feminine ale decenilor comuniste (Veronica Porumbacu, Maria Banuş, Nina Cassian în anii ’50, Blandiana, Buzea, Melinescu în anii ’60, Mălăncioiu, Angela Marinescu, Tartler, Uricariu, Crăsnaru în ’70, Mariana Marin, Marta Petreu, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Magdalena Ghica la optzecism) şi în postceauşism (Elena Vlădăreanu, Simona Popescu, Doina Ioanid, Ioana Nicolaie, Adela Greceanu) ai zice că lirismul defineşte (şi copleşeşte) feminitatea. În acelaşi timp, dacă înşiri „mărgărit(ar)ele“ epice de la H.P. Bengescu, Cella Serghi şi Anişoara Odeanu, la Ticu Arhip, Dana Dumitriu, Lucia Demetrius, Gabriela Adameşteanu, Alice Botez, Maria-Luiza Cristescu, Oltea Alexandru, pînă la Sânziana Pop, Adina Kenereş, Maria  Mailat, Doina Ruşti şi Dora Pavel elanurile procustianizante ţi se relativizează semnificativ.

Ce m-a amuzat e că, la discuţii, deşi 90% din auditoriu era încîntător-feminin, luptători au fost numai bărbaţii. Cîţiva dintre ei m-au acuzat de sexism, reducţionism şi discriminare pozitivă în siajul gender studies, mi-au adăugat-o numaidecît (deşi m-am opus vehement) pe Simone de Beauvoir alături de Marguerite Yourcenar şi au nuanţat (binevenit) pe tema feminităţii analizate de bărbaţi, a masculinului surfilat de autoare, a scrînciobului Animus-Anima.

 În sfîrşit, eu cred că a fost o după-amiază incitantă. 

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Şi aşa mai departe? Viaţă literară IV: august 2008 – mai 2016, Humanitas, 2011.