● Jonathan Coe, Înspăimîntătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim, traducere din limba engleză de Luminiţa Gavrilă, Colecţia „Biblioteca Polirom“, Editura Polirom, 2011.

Ce n-ar trebui uitat nici o secundă, cînd citiţi acest roman, este că protagonistul – Maxwell Sim cel „cumplit de singur“ – a fost cîndva agent de vînzări la o firmă de jucării. Or, se ştie: cînd jucăriile îşi bagă coada, nimic nu mai e sigur, nici chiar realitatea cea mai banală, mai înspăimîntătoare sau mai aşa-şi-aşa. Undeva, cîndva, la cusătura unei aprige cotituri de destin, tot va ieşi la iveală un fir din aţele păpuşarului ascuns sau un colţ de consolă Nintendo. Problema e că nici viceversa nu se lasă mai prejos, în sensul că lucrurile „petrecute“ ca în joacă lasă să se întrevadă, pînă la urmă, nişte chestiuni serioase şi cu totul adulte. Poftim de te descurcă între atîtea iluzii! 

Plus că textul mai practică şi un al treilea tip de joc: povesteşte despre acest monument de tristeţe care e Maxwell Sim, şi despre cronica lui depresie, trecîndu-l prin situaţii de un comic omnimanual (adică de toată mîna), uneori discret sau înduioşător, alteori bufant sau blufat. Însinguratul Maxwell Sim vrea să reia legăturile cu lumea concretă, să interrelaţioneze real şi chiar să încropească ceva din caldele sentimente ale apropierii umane – numai că interlocutorii pe care şi-i găseşte îi rezervă mai mereu surprize. Unul se găseşte să moară de inimă tocmai cînd el îi povestea mai cu foc despre sine; altul îi fură telefonul mobil şi se întoarce apoi să-l întrebe cum se ajunge mai uşor la gară; un altul – de care va ajunge chiar să se îndrăgostească – e vocea GPS-ului. 

La final, cînd Jonathan Coe se arată în toată strălucirea lui ironică, de zeu ventriloc, înţelegi ce frumos s-a mai jucat cu tine textul.