Acei comentatori germani care deplîng transformarea industriei germane de carte în showbiz au motivele cele mai întemeiate s-o facă, în săptămînile premergătoare celor două mari tîrguri de carte: Leipzig (martie) şi Frankfurt (octombrie). Evenimentul care polarizează atenţia întregii mass-media este, în ambele cazuri, decernarea celor mai importante premii literare germane: Preis der Leipziger Buchmesse (Premiul Tîrgului de Carte din Leipzig) şi Deutscher Buchpreis (Premiul german de carte). Cu o lună înaintea deschiderii tîrgurilor sînt anunţate titlurile nominalizate, ocazie cu care încep speculaţiile, comentariile cronicarilor, dar mai ales aşteptarea înfrigurată a editorilor şi autorilor. 

Fără a se bucura de o tradiţie prea îndelungată – ambele premii au fost decernate pentru prima dată în 2005 –, ele s-au impus imediat prin extraordinara priză la public a volumelor premiate. Şi nu e vorba nici pe departe de literatură de consum, cum am fi înclinaţi să credem în primul moment. În Leipzig sînt nominalizate şi premiate volume de beletristică, eseistică şi traduceri de o calitate estetică remarcabilă, care apoi se vînd în cîteva zeci de mii de exemplare, unele dintre ele devenind adevărate best-seller-uri şi avînd parte chiar de numeroase traduceri. În Frankfurt se premiază numai beletristica, mai exact spus, romanul. De aici s-ar putea trage concluzia că există un segment al publicului cititor, mai numeros decît se afirmă de obicei, care caută în continuare literatura de calitate. În plus, decernarea unor astfel de premii, de către un juriu prestigios, este percepută ca o recomandare clară de lectură de către cititorii care se orientează din ce în ce mai greu pe o piaţă de carte diversificată pînă la fărîmiţare, cu o producţie gigantică de carte, pe care nici măcar specialiştii nu mai reuşesc s-o urmărească constant. Viteza cu care titlurile editoriale apar şi dispar a devenit de-a dreptul ameţitoare, media de viaţă a unei cărţi fiind estimată la cîteva luni: un volum care apare, de pildă, în primăvară, şi nu atrage atenţia comentatorilor şi a publicului în lunile imediat următoare e îngropat pe vecie de titlurile proaspete cu care editurile bombardează piaţa în toamnă. Se vorbeşte chiar – şi nu lipsit de temei – de o supraproducţie de carte, avînd în vedere că cititorul german obişnuit cumpără, conform statisticilor, o medie de 4 cărţi pe an. 

Dintre volumele premiate în ultimii cinci ani la Leipzig, succesul cel mai mare l-au cunoscut romanul Apostoloff (2009) al scriitoarei Sibylle Lewitscharoff (peste 30.000 de exemplare vîndute) şi Der Weltensammler (2006 – „Colecţionarul de lumi“) al scriitorului german de origine bulgară Ilija Trojanow, din care s-au vîndut aproape jumătate de milion de exemplare în ţările germanofone, fiind şi tradus în alte 22 de limbi. Din păcate, nu avem nici unul din aceste titluri în româneşte, ca exemplu reuşit de literatură de valoare, cu succes deopotrivă de critică şi de public. 

Nominalizările de anul acesta la categoria beletristică nu confirmă trendul pe care criticii îl identificau în toamna lui 2010 spre succesul aşa-numitei „literaturi a migranţilor“ şi spre creşterea vizibilităţii editurilor independente. Toate cele cinci nominalizări actuale sînt romane apărute la edituri de prestigiu, printre favorite numărîndu-se Tschick (Editura Rowohlt) de Wolfgang Herrndorf şi Der alte König in seinem Exil (Editura Hanser) de Arno Geiger, mai ales că au în centru două teme sensibile – confruntarea cu boala şi cu vîrsta înaintată –, teme care par să trezească un interes din ce în ce mai mare într-o societate cum este cea germană, care se confruntă acut cu probleme demografice şi de îmbătrînire a populaţiei. Pe măsură ce se apropie ziua decernărilor (17 martie), creşte şi nerăbdarea în lumea editorială. 

Iulia Dondorici este traducătoare.