● Wendy Guerra, Toţi pleacă, traducere din limba spaniolă de Luminiţa Voinea-Răuţ, Editura Vellant, 2013.

O carte cubaneză nespus de puternică în poezia ei şi extraordinar de curajoasă prin ceea ce îndrăzneşte să spună despre Cuba anilor 1978-1990. O carte cu de toate: scheletul e de jurnal intim (consemnînd copilăria şi adolescenţa aşa-numitei Nieve Guerra), musculatura e de roman al unei lumi întregi (Cuba castristă, cu „socialismul ăsta caraibian pe care nu-l înţelege nimeni“), sistemul nervos e al unei scriituri care lucrează cu stări aproape poematice, mixînd ameţitor inocenţa, senzualitatea, melancolia, umorul, pasiunea şi fronda.

Jurnalul îi oferă lui Nieve singurele momente de solitudine şi intimitate dintr-o viaţă obligatoriu colectivă, prinsă între obligaţii şi interdicţii. Însemnările ei pot avea o epică generoasă, dar şi concizia unui desen japonez: „Nu mi-e frică de morţi. Mai groază mi-e să umblu cu tata prin baruri.“ „Cînd o să fiu mare, n-o să mai tac niciodată.“ „N-am încredere în nimeni. Nu aştept nimic de la nimeni.“ „Eu vreau doar să scap de politică.“ „Sînt o fetiţă, sînt o femeie, dar şi un drac ce recită versuri aiurea şi pictează groaznic.“ „E multă pasiune şi risipă în viaţa mea.“ „De cînd mă ştiu, mama m-a pregătit să plec şi să uit.“ „Mă dor mîinile de atîtea despărţiri.“ „Agenda mea e plină de nume tăiate cu roşu.“ „Telefonul nu mai sună deloc.“ „Tac şi aştept să-mi vină şi mie rîndul.“ La capătul poveştii, Nieve are 20 de ani, iar golul din jurul său e total, toţi cunoscuţii şi prietenii săi alegînd să părăsească acea Cubă în care cîntecele Beatles-ilor erau chiar mai interzise decît carnea.

Toţi pleacă e un roman miezos şi autentic, de un omenesc infinit nuanţat. Fraza lui face minuni, pagină de pagină, iar pentru asta se cuvine să-i mulţumim, evident, şi traducătoarei Luminiţa Voina-Răuţ.

În ce mă priveşte, Toţi pleacă e titlul cu care am să plec şi eu din acest colţ de pagină. Vă mulţumesc pentru secundele acordate. Cu bine.