Zilele acestea se împlinesc șapte ani de la plecarea lui dintre noi. Motiv să ne uităm, de la distanța pe care timpul o oferă, la anvergura celui supranumit „leul Ardealului“, admirat și contestat deopotrivă.
Dacă ar fi să judecăm valoarea unui om după ecoul pe care îl mai are în conștiințele celor de după el, ei bine, Mitropolitul Bartolomeu este mai prezent decît oricînd. Predicile lui, de pildă, sînt și azi ascultate cu interes, inclusiv de oameni nu doar ortodocși, care nu au mai apucat să îl cunoască, așa cum pozițiile exprimate de-a lungul păstoririi sale nu și-au pierdut din actualitate: de la îndemnul de a nu deveni complici ai corupției spirituale la avertismentul de a cultiva o ecologie a sufletului, atenți fiind la deșeurile care vor să ne populeze interior, și de la grija față de copiii abandonați de părinții plecați la muncă în străinătate, lăsați astfel pradă unor trăiri care se pot sfîrși tragic, la diabolica insinuare a drogurilor în viața tinerilor pe care îi încuraja să își trăiască tinerețea, dar astfel încît, mai tîrziu, să nu le fie rușine.
Nu de puține ori aud remarca unora de azi „Ce ar spune în această situație Mitropolitul Bartolomeu?“, fapt care întărește calitatea lui de reper. Este comun personalităților reale, nu celor închipuite, să fie modele, să ofere soluții. Cum face Mîntuitorul Hristos în toate întîlnirile Lui și despre care relatează Evangheliile: învață, vindecă, arată, consolează, rezolvă, încurajează, distinge, lămurește, atenționează. Pe scurt, arta pastorală pe care o predă Apostolilor și aceștia ucenicilor este una pe cît de aparent banală, pe atît de concretă, eficientă. Ea are în centrul ei omul așa cum este, nu așa cum ar trebui să fie. Tensiunea dintre ideal și realitate nu se rezolvă prin ignorarea lipsurilor, ci tocmai plecînd de la ele. La polul opus tuturor ideologiilor, antropologia creștină este profund realistă.
Evident, tot asemenea personalităților reale, caracterul său puternic avea să stîrnească nu doar admirație. Mitropolitul Bartolomeu a avut mereu detractori, de la cei care l-au acuzat de extremism la cei care au vrut să scoată din el un colaborator al Securității. Inclusiv ca păstor la Cluj, după căderea comunismului, se va confrunta cu adversitatea și ticăloșia unora, din propriul mediu eclezial și mai ales din afara acestuia, gata să colporteze tot felul de grozăvii. A plătit constant, la suprapreț, dorința de libertate. Era conștient că acest preț nu poate fi decît mare. Nefiind în nici o tabără – nici literară, nici politică și nici eclezială –, a fost mereu vînat. Refuzul înregimentării va fi aspru: de la împiedicarea de către Securitate a continuării misiunii în America la marginalizarea de către propria lui Biserică.
La data alegerii lui ca urmaș al vrednicului de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului și Clujului, în 21 ianuarie 1993, arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania, cum își semna corespondența, era de ceva vreme la mănăstirea Văratec, unde lucra la noua haină a Bibliei în limba română. Pensionar încă de pe vremea Patriarhului Iustin și trecut de 70 de ani, se retrăsese pentru această lucrare, după ce, în primii ani după căderea comunismului, prin înființarea Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii, a încercat să dea cîteva impulsuri notabile și între timp memorabile, începînd de la recunoașterea lașității unor slujitori în timpul comunismului – fapt asumat de Sfîntul Sinod în pastorala din ianuarie 1990 – și pînă la pledoaria în favoarea reintroducerii orei de religie în școala publică.
Nostalgia multora după Mitropolitul Bartolomeu este și va fi în continuare accentuată de crizele prin care trecem și de care o să mai avem parte. Este, în fapt, un alt mod de a formula dorința de a mai vedea figuri publice, bisericești și nu numai, în stare să îmbine claritatea exprimării cu temeinicia faptei, verticalitatea cu bunătatea, știința de carte cu empatia, buna creștere cu slujirile înalte, teologia cu arta și în general cu mediul cultural. Îmi aduc aminte cum un copil, întrebat chiar de Mitropolit pe treptele catedralei, ce vrea să devină cînd va fi mare, acesta nu a avut nici o ezitare și a răspuns: „Cînd am să fiu mare, vreau să mă fac Bartolomeu!“
Dumnezeu să îl ierte pe Mitropolitul Bartolomeu, iar pe noi, cei rămași mai săraci, să ne lumineze!
