Patericul grec – în versiunea alfabetică și sistematică – a fost deja tradus în limba română, prin lăudabila strădanie a lui Cristian Bădiliță și cea, ulterioară, a Părintelui Constantin Coman. Acest text reprezintă un bestseller universal al literaturii creștine din primele veacuri și s-a bucurat, nu doar în mediile monahale, ci și în multe generații de mireni pioși, de un prestigiu aproape comparabil cu textele biblice. Un asemenea succes – extins în spațiu și intens în durată – se explică atît prin prestigiul hagiografic & iconografic al primilor Părinți ai Pustiei, cît și prin forma accesibilă (dialogică și scurtă) în care aceștia și-au transmis, la început oral, doctrina spirituală și sfaturile de viață.
Dacă tratatele dogmatice și textele de exegeză a Sfintei Scripturi cuprindeau concepte, alegorii și raționamente greu de priceput pentru membrii de rînd ai comunităților creștine mai vechi sau mai noi, sfaturile patericale ajungeau imediat la inima auditoriului, inspirîndu-le emulația pe calea virtuții și admirația față de figurile exemplare ale unui ascetism aproape supraomenesc. În pofida maximalismului lor implicit, Apophtegmata patrum fascinează auzul spiritual tocmai prin simplitatea lor asumată, dar și grație abordării paradoxale a relației dintre har, virtute, libertate, voință și iertare. Din lectura Patericului rămîi cu ideea că Dumnezeu apreciază intenția curată, chiar dacă ea rămîne captivă în fatalitatea mărginirilor omenești. Nu aparența virtuții atîrnă în actul eshatologic al „psihostaziei” (temă vechi egipteană). Strădania e nesfîrșită, așa cum necuprins e oceanul de taină al divinului. Orice ierarhie umană e relativă și fragilă, dacă nu de-a dreptul înșelătoare. Excesul se depășește prin moderație, iar mediocritatea prin rîvnă atent călăuzită de cei mai avansați pe calea labirintică și ascendentă a teognosiei. Sufletul reprezintă arena palpitantă în care se confruntă, pînă la decantarea finală, Dumnezeu și prințul demonic al lumii materiale, cu tot cu sofisticat-perfidele sale ispite, dar arbitrul acestui război nevăzut rămîne libera alegere a fiecărui om.
Recent, Editura Humanitas a publicat prima traducere românească a Patericului copt, într-o ediție critică bilingvă, cu studiu introductiv, note și concordanță datorate lui Ștefan Colceriu, care – sub îndrumarea lui Alin Suciu (Gottingen) – a conlucrat, la Colegiul Noua Europă, cu o bravă echipă de filologi/teologi (Melania Bădic, Emanuel Conțac, Alexandru și Delia Mihăilă, Georgian Toader, Monica Vasileanu și Cristian Vechiu). Asistăm la un eveniment cultural remarcabil. Pe de o parte, o premieră editorială și o probă de erudiție bine asimilată, la școala savanților occidentali (J-P. Migne, Jean-Claude Guy, Lucien Regnault, E.R. Dodds, Peter Brown, Graham Gould, Paul E. Kahle et alii) care s-au preocupat, cu mult înaintea noastră, de Apophtegmata patrum, oferind lumii academice analiza lor din perspectivă spirituală, filologică, psihologică, istorică, arheologică, antropologică, literară și codicologică. Pe de altă parte, noua traducere oferă, prin colaționarea unor manuscrise răspîndite în diferite biblioteci, un „stop-cadru” (cum spune Ștefan Colceriu) asupra unei forme mai apropiate de originalele pierdute (de vreme ce versiunea sahidică, apropiată temporal de prima traducere latină, precedă versiunile grecești, de dată mai recentă).
Un alt cîștig potențial e acela legat de stîrnirea, în sînul publicului nostru educat, a interesului față de istoria monahismului, studiile copte (cu dialectele lor rămuroase), dar și în raport cu Egiptul creștin pre-islamic, a cărui supraviețuire, prin numeroase vicisitudini și în diferite formule confesionale, ține parcă de miracol. Egiptul – primul refugiu al Sfintei Familii – a fascinat Occidentul, de la vechii filozofi greci pînă la campania lui Napoleon, inspirînd gnoze, mituri, genuri literare, arte, mode orientaliste și contraste simbolice mereu fertile. Prin restituirea Patericului copt, el își reconfirmă inepuizabila putere de seducție și, am putea spune, rangul matricial, pesemne incomparabil.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
