După performanța estivală de a publica masivul Vocabular european al filosofiilor – operă de arheologie lingvistică și conceptuală coordonată de Barbara Cassin (cu adăugiri autohtone orchestrate de Anca Vasiliu & Alexander Baumgarten) –, Editura Polirom revine în această toamnă cu o altă întreprindere monumentală, scoțînd cinci volume consacrate Enciclopediei imaginariilor din România, sub coordonarea profesorului Corin Braga. E o lucrare de mari proporții, inspirată din antropologia culturală franceză (cu precădere îndatorată unor Gilbert Durand & Henry Corbin), care-și propune să redea panoramic genealogia identității românești, insistă asupra interferențelor continentale și relevă pluralismul său constitutiv. Nu în sensul că producția simbolică din cultura și spațiul României ar fi dispersată și incoerentă, ci pentru a demonstra complementaritatea unor regnuri imaginare distincte. Prin asumarea acestui plural insolit – imaginariile –, demersul patronat de Corin Braga contestă implicit vulgata univoc-finalistă a istoriografiei de după Marea Unire și surprinde fracturi, nuanțe sau bazine semantice menite să ne confrunte cu un portret colectiv complex și fidel surselor, renunțînd ipso facto la bricolajul unei narațiuni monolitice. Viziunea europeană a „unității în diversitate” prevalează, astfel, asupra celei artificial-etnocentrice (cu care eram inerțial familiarizați). Arhitectura proiectului – grație căruia Clujul academic operează o descindere la Iași – cuprinde, cum spuneam, cinci părți: I. Imaginar literar; II. Patrimoniu și imaginar lingvistic; III. Imaginar istoric; IV. Imaginar religios; V. Imaginar și patrimoniu artistic. Mă voi ocupa succint de tomul dedicat imaginarului religios, care apare sub îndrumarea Părintelui Ioan Chirilă, profesor de studii vetero-testamentare la UBB.
Volumul despre imaginarul religios e prin el însuși o radiografie a bibliografiei, metodelor, percepțiilor și (inevitabil) obsesiilor definitorii pentru un colectiv de autori interconfesional, dar nu confesionalist, care caută să separe apologetica de analiza socio-antropologică și filologică atentă la fapte, dar și la configurația diferitelor terenuri (concrete sau simbolice). Un efort lăudabil de obiectivare, lansat fără patos scientist și pretenții de verdict infailibil, deci cu atît mai convingător în rezultatele sale descriptive, tipologice sau evaluative. Obținem ca atare o colecție de hărți mentale, legate de practicile magico-religioase preistorice și precreștine, de geografia creștinismului emergent (slab instituționalizat), urmată de cartografia celui medieval, renascentist, reformat și modern, precum și de metamorfozele sacrului în postmodernitatea noastră intens secularizată.
Mozaicul studiilor cuprinse în sumar ne livrează tabloul dinamic al unor evoluții indigene mereu condiționate regional, în milenarul balans dintre cele două emisfere ale romanității imperiale, precum și rețeta „aromelor” locale, distilate între ruralitatea parcă voit anistorică și sinuosul drum al elementului etnic românesc spre comunitatea citadină, ca adevărată scenă (și prototip) al Ierusalimului celest. Nimic nu le scapă autorilor, de la arhitectura și arta sacră pînă la pietatea populară, și de la relația religie-viață cotidiană pînă la cea dintre credință și memoria identitară în comunitățile din diaspora. E de salutat aici simplul (dar nu curentul) fapt al conlucrării academice dintre clerici/pastori – ortodocși, romano-catolici, greco-catolici, evanghelici – și laici din toate zările disciplinare, din diaspora sau din capitala universitară ardeleană (cu o grăitoare „excludere” a contributorilor „regățeni”). Detectez în acest evantai ecumenic maturizarea studiilor istorico-teologice, bascularea – metodică și referențială – spre anglosferă și promițătoarea lor capacitate de a fabrica un jargon „universal”, un soi de lingua franca a hermeneuticii faptului religios: iată o evoluție care nu face decît să sincronizeze pomenitul domeniu cu procesul mai amplu de occidentalizare a societății românești, de care ne tot plîngem, pe măsură ce-l dorim accelerat.
Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.
