Documentarul Australia, în regia lui Claudiu Mitcu, despre echipa naţională de fotbal a persoanelor fără adăpost din România şi prima ei participare la Homeless World Cup Melbourne din decembrie 2008, a obţinut la Premiile Gopo două nominalizări: pentru Cel mai bun documentar (regia: Claudiu Mitcu, producători: Carmen Harabagiu, Andrei Creţulescu, Aurelian Nica) şi pentru Premiul Tînăra speranţă (Claudiu Mitcu).

Cum s-a născut ideea acestui documentar?
În vara anului 2008, Tudor Giurgiu m-a căutat şi mi-a povestit despre subiect, m-a întrebat dacă m-ar interesa proiectul şi m-a rugat, pentru început, să merg să-i cunosc pe băieţi şi să constat dacă există potenţialul necesar pentru realizarea unui documentar.

A fost greu să găsiţi personajele?
Selecţia a fost făcută de către Mihai Rosuş, coordonatorul lotului, personajele n-au fost descoperite de mine, dar am avut norocul să găsesc nişte oameni diferiţi şi ofertanţi din toate punctele de vedere: pregătire, caracter, statut social.

Cum vi s-a dezvăluit lumea fotbaliştilor fără adăpost?
Am avut ocazia să-l cunosc pe fiecare în parte, în mediul în care trăieşte. Lumea lor este una pe lîngă care trecem cu toţii nepăsători, ştim cu toţii că sînt pe stradă, în case de copii, dar cei mai mulţi dintre noi nu ne întrebăm de ce au ajuns acolo. Cei mai mulţi ajung în case de copii sau pe stradă la vîrste fragede, motivul principal fiind problemele familiale şi mediul din care provin.

Ce alte filme de acest gen s-au mai făcut?
Cel mai cunoscut este Kicking it, participant şi la Festivalul de Film de la Sundance, film în care sînt prezentate şase personaje ce trăiesc pe stradă în diverse ţări ale globului. Peste tot în lume există probleme legate de oamenii străzii, numai că fiecare ţară le tratează diferit. Din păcate, noi facem parte din categoria celor care îi stigmatizează.

A fost greu să faceţi rost de bani? Cine v-a susţinut?
A fost foarte greu să se găsească banii necesari atît pentru echipa de fotbal cît şi pentru echipa de filmare. Cu două săptămîni înaintea campionatului din Australia nu existau banii necesari deplasării. Mihai Rosuş, coordonatorul lotului, a trimis peste 200 de e-mail-uri la diverse firme mari şi mici din România şi n-a obţinut nici un sprijin financiar. Pînă la urmă, fundaţia Vodafone a dat banii şi pentru echipa de fotbal, iar Libra Film a hotărît să facem şi noi (echipa filmului) deplasarea. Proiectul a fost depus la CNC, dar n-a fost cîştigător, sprijinul a venit din partea HBO România care a cumpărat filmul, devenind producător.

Unde a fost greu de filmat?
Nu cred că am fi ajuns să filmăm peste tot pe unde am filmat, dacă nu ne-ar fi facilitat cumva intrarea Claudiu Kostity, care era un fel de lider al oamenilor străzii, şi aici mă refer la filmarea din „palat“, de pe ţevi, de sub pod şi în alte locuri.

Ce momente neregizate s-au „filmat“ de la sine?
Mai toate momentele s-au filmat de la sine (adică neregizate, căci de filmat le-a filmat Toma Velio), principalul meu merit a fost că am reuşit să-i fac să fie naturali în faţa camerei.

Ce fac acum cele şase personaje?

Radu Muntean este în probe la o televiziune din Bucureşti pentru postul de reporter, Vasile lucrează ca angajat în construcţii la o firmă din Timişoara, Claudiu trăieşte tot pe stradă, Beni a fost adoptat de o asistentă din satul lui natal, Dani lucrează ca brutar, iar Paul ca spălător auto. Pentru majoritatea dintre ei viaţa s-a schimbat în bine.

Ce urmează?
Următorul meu film produs de HBO România se numeşte Circul Vesel şi tratează destinul uneia dintre cele mai vechi familii de artişti de circ din România.