● Little Joe (Marea Britanie-Austria-Germania, 2019), de Jessica Hausner.
Alice (Emily Beecham) este o strălucită cercetătoare în fitogenetică și o mamă singură. Ea a conceput o floare frumoasă de culoarea rubinului, crescută cu grijă și atenție în laboratoarele institutului la care este angajată, floare care promite nici mai mult, nici mai puțin decît fericirea. Desigur, în anumite condiții stricte: să i se asigure temperatura și lumina ideale, să fie udată constant și, mai ales, să i se vorbească cu multă dragoste. Cercetătoarea este atît de sedusă de unicitatea acestui elixir vegetal al fericirii, căruia i se devotează pînă la punctul de a fi devenit workaholică (așa cum îi atrage atenția psihoterapeuta sa), încît, contrar protocoalelor de lucru interne, ia acasă un exemplar și i-l oferă cadou fiului ei, Joe, botezînd astfel planta Little Joe. În secret, Alice speră ca florile de laborator, care la maturitate vor avea o nuanță picturală de albastru-violet și al căror polen te îmbată la propriu de mirajul bucuriei (au un parfum sexy, remarcă un personaj), să suplinească atît de naturala aplecare a omului spre a-și contempla perpetuu propria nefericire, mai mult sau mai puțin reală.
Deși inițial este convinsă că floarea ei, acea creație perfectă a creierului uman proiectată precis în genomuri secvențiale, lipsită însă de darul reproducerii, poate aduce fericire, pe parcurs protagonista devine din ce în ce mai contrariată de efectele florii asupra celor cu care ea vine în contact, în special asupra fiului ei, dar și asupra colegului și admiratorului ei devotat Chris (nuanțatul Ben Whishaw). Cea care îi atrage atenția asupra stranietății produsului de laborator este o colegă mai în vîrstă, Bella (excelenta Kerry Fox), care remarcă prima faptul că polenul îmbătător dă dependență de Little Joe, ba mai mult, cel „contaminat“ ajunge să iubească floarea mai mult decît orice altceva pe lume. Prin misterioase permutări chimice la nivelul creierului, ea acționează asupra comportamentului uman, răspunzător pentru emoțiile noastre, și nu asupra personalității, conchide Bella.
Pot sentimentele prinde formă și chiar un parfum propriu, așa cum visează marii parfumieri ai lumii? Pot temerile și vinovăția prinde un contur anume? Cît putem oare controla necunoscutul? La fel ca Giorgio de Chirico și ale sale tablouri care aproape că nu pot fi văzute, atît de ireală și imprecisă este percepția noastră asupra lor, provocată de tehnica sa unică, floarea Little Joe este poate un substitut ideal al fricii de noi înșine, de sine („Frica ne poate distruge percepția realității pînă cînd realizăm exact ceea ce ne sperie sau ceea ce ne dorim“, remarcă un personaj). În mod ironic, cel mai mare risc al expunerii omului la ambigua creatură vegetală pare a fi tocmai această derută existențială care nu îți mai dă voie să te autoiluzionezi, o criză de luciditate care te definește mai bine decît toate măștile autoimpuse. Într‑una dintre creațiile sale oniric-fantastice din volumul Axolotul. Povestiri cu cronopi și glorii, Julio Cortázar închipuia o povestire în care naratorul este fascinat de axolot, o creatură albicioasă și translucidă foarte asemănătoare cu o șopîrlă, cu branhii rozalii și chip opac. Eroul revine constant, ca într-un vis obsesiv, să admire nouă exemplare ale acestei specii expuse într-un acvariu de la Jardin des Plantes, pînă cînd trece la propriu de partea cealaltă a acvariului, acel imens ochi răsturnat al propriei ființe. Căci el continuă să își vadă chipul omenesc, privirea cu gîndul și emoțiile sale, cu temerile și speranțele sale, chiar și de partea cealaltă a sticlei.
În lente panoramări de la înălțime și cadre geometrice de un minimalism ascetic, cu atenție la detalii și pe un perfect fond neutru spart doar de culorile vibrante ale florilor sau de nuanțele pastelate ale toaletelor lui Alice, cineasta austriacă Jessica Hausner acordă prioritate la nivel vizual texturii și percepției, iar la nivel psihologic sugestiei destul de brute (prin fondul sonor straniu și neliniștitor). Însă, deși tatonează cu acuratețe și talent mai multe registre stilistice și tematice (fantastic, thriller, dramă), regizoarea pare indecisă care este, de fapt, miza creației sale, astfel că acesteia îi lipsește exact acea doză de inspirație, focus și curaj pentru a-l face memorabil. Ca atunci cînd, uitîndu-te prea îndeaproape la un tablou, îi pierzi tocmai esența.
Little Joe rulează în cinematografe din 6 martie.
