Bogdan Mirică este regizorul filmului Cîini, cîștigătorul Trofeului Transilvania 2016. A fost premiat la Cannes cu Premiul ­FIPRESCI în cadrul secţiunii „Un Certain Regard“. A regizat o parte dintre episoadele serialului Umbre de la HBO şi scurtmetrajul Bora Bora, pentru care a cîştigat distincţia pentru cel mai bun film scurt al ediţiei TIFF 2011 şi Marele Premiu al juriului la Angers, în 2012.

În ţară, cel puţin în anumite cercuri, s-a vorbit mult despre diferenţa dintre cinema-ul dvs. şi Noul Cinema Românesc, care, așa cum e cunoscut, pare că îşi dă ultima suflare. Credeți că sînt binevenite tot felul de etichetări?

Nu am fost niciodată fanul clasificărilor în artă. E nevoie de ele la nivel formal – dacă vrei să înveţi istoria artei sau să predai. E nevoie de ele dacă îţi trebuie ajutor în a-ţi delimita un traseu stilistic, pentru a-ţi găsi propriul limbaj, dar, alt­fel – dacă vrei să creezi efectiv –, ele te pot îngrădi. Îţi poţi găsi o categorie care devine un soi de alibi şi te ţii de ea. Şi, din păcate, asta se întîmplă des. E naiv să crezi că arta nu e politică şi că fiecare artist creează aşa de capul lui. De-asta îmi place mult Kubrick – fiecare film al lui e diferit de celelalte. Nu poţi să zici „Aoleu, alt Kubrick“. Nu. Sînt atît de diferite la nivel formal şi atît de închegate la nivel intim. Deci clasificările poate îi ajută pe alţii – pe mine mă constrîng.

Cum vedeți faptul că filmul dvs. participă în competiţia internaţională de la TIFF? De obicei, filmele româneşti intră în ZFR…

Păi, asta mă bucură foarte mult, pentru că într-un fel reflectă şi ADN-ul filmului. Un critic a numit filmul No Coutry for Old Men reimaginat de Noul Val românesc.

Ați ajuns fulgerător, de la un regizor prea puţin cunoscut, la cîştigător de premiu la Cannes…

Dintr-odată am mult mai puţin timp. A sunat telefonul încontinuu şi a trebuit să răspund la foarte multe interviuri, fie la Cannes, fie în România – dar nu mă plîng. Mi se pare că e un lucru necesar, dacă vrei ca lumea să ştie de filmul tău. Cred că ar fi fost mai tragic ca oamenii să nu fie interesaţi.

Ați regizat cîteva episoade din Umbre, serialul HBO. Apoi, ați regizat Cîini, pe care l-ați terminat în ani de zile. Care e diferenţa de mod de producție, dar și de viziune artistică între aceste două experienţe?

Cîini e un film independent şi asta înseamnă că a trebuit să ne uităm în multe direcţii pentru a găsi finanţare. Adică, în final, sîntem o coproducţie România-Franţa-Bulgaria-Qatar. Artistic vorbind, am avut libertate totală – şi ăsta e unul dintre puţinele avantaje cînd faci film în România.

În cazul serialului Umbre nu a trebuit să-mi fac griji pentru finanţare, pentru că în spate există o corporaţie solidă, cu experienţă şi resurse: HBO, adică Time Warner. Din punct de vedere artistic, în cazul serialului există o responsabilizare mai mare: adică, totuşi, te angajezi să livrezi un anume tip de produc artistic şi nu poţi să schimbi macazul la mijlocul drumului, aşa cum ai putea să faci în cazul unui film independent. La serial ştii de la început unde te duci, la film te poţi adapta pe parcurs, spre binele sau răul filmului – asta rămîne de văzut.

Cum vi se pare TIFF în raport cu alte festivaluri?

E, clar, festivalul de care sînt cel mai legat afectiv. Ţin minte cum a fost proiecţia scurtmetrajului meu Bora Bora aici. Era sala în delir. Am ieşit afară să fumez o ţigară şi a ieşit un băiat cu mobilul la ureche şi-i spunea unui prieten: „Băi, trebuie să vezi filmu’ ăsta Bora-Bora!“. M-a bucurat enorm.

a consemnat Ion INDOLEAN