Deşi titlul acestei rubrici arată alarma, panica, pe care o simt bucureştenii vechi şi iubitori de vechime faţă de proiectele „întreprinzătorilor“ aroganţi, intenţia cu care m-am adresat întotdeauna cititorilor mei a fost de a-i învăţa istoria oraşului în care trăim. De aceea, dacă, printre atîtea necroloage de case, aţi citit şi despre cîte o clădire cu un destin normal sau cu viitorul deocamdată asigurat, a fost pentru că trecutul lor merită cunoscut. Valoarea unei case a crescut adesea pe măsură ce locatarii care se succedau jucau roluri însemnate în viaţa publică. Uneori, doar puţini martori mai păstrează amintirea unor existenţe exemplare, fără a fi rangul întîi. Rareori estetica arhitecturală este independentă de viaţa care s-a desfăşurat înăuntru, între acele ziduri.Strada N. Iorga începe din Calea Victoriei cu parcul căruia Primăria i-a dat de curînd acelaşi nume. Prima casă pe dreapta are nr. 6, cum îl avea în 1895. Au dispărut deci două case, la bombardament, iar cu parcelele lor s-a lărgit parcul. La 1884, cînd a început construcţia, nu mai era alta. Arhitectul a fost Alfonce de Saint-Omer, cel care, mai departe pe aceeaşi stradă (Romană pe atunci, acum Eminescu), a clădit casa lui Dinu Golescu, îndrăgită în copilăria ei de Zoe Cămărăşescu care-i închină un capitol din amintirile ei. Despre acest francez stabilit în România am văzut pe urmă că era unul dintre activiştii antisemiţi de la sfîrşitul secolului al XIX-lea. Profesional era însă bine pregătit. El a fost angajat de avocatul Constantin I. Bossie (1838-1897) pentru a construi casa (subsol, parter şi etaj) de care va fi vorba aici. La moartea proprietarului, văduva sa, Maria I. Carp, a vîndut casa. A cumpărat-o Ionică N. Pillat (1859-1952) care, după căsătoria cu Maria Brătianu (1868-1945), fiica şi sora şefilor Partidului Liberal, a devenit deputat şi senator. Înrudirea cu marea familie politică a Brătienilor o va plăti, în timpul Primului Război Mondial, cu internarea în lagărul de la Săveni, apoi şi în Bulgaria, unde au fost deţinuţi cîtăva vreme cei suspectaţi de ostilitate faţă de ocupaţia germană. În casa din Bucureşti s-au născut Ion Pillat (1891-1945) şi fratele său Nicolae. Poetul a locuit şi la Miorcani, conacul din Moldova pe care l-a evocat de atîtea ori, ca şi cînd a scris despre reşedinţa de pe malul Argeşului, Florica, unde era centrul simbolic al familiei sale dinspre mamă („Aci sosi pe vremuri bunică-mea Caliopi“). Cu adevărat acasă a fost el în apartamentul din strada Pia Brătianu, nr. 9 (astăzi str. Al. A. Philippide), locul unde, înconjurat de obiecte de artă, lucra şi îşi primea prietenii. Atmosfera cenaclului ce se reunea acolo este descrisă cu emoţie de Ionel Teodoreanu în acel volum admirabil care se cheamă Ion Pillat, mărturii despre om şi poet, una dintre ultimele cărţi care au apărut înainte de cenzură, în 1946, şi unde mai semnează Tudor Vianu, Alice Voinescu, Maria Holban, Perpessicius şi Vasile Voiculescu.Despre interiorul casei părinteşti, aceasta din strada Iorga, avem un preţios testimoniu, care provine de la a doua generaţie, prin paginile în care regretata doamnă Cornelia Pillat a resuscitat o încăpere după alta, aşa cum erau cînd a intrat acolo ca soţie a lui Dinu Pillat. După şase decenii, în care casa a fost înstrăinată, ea şi-a pierdut cea mai mare parte din decoraţie şi mobilier; singure au rămas încrustate în pereţi rafturile bibliotecii de altădată, acum goale. Să adăugăm însă că, în afară de modificări neînsemnate la zidul de incintă, aspectul exterior al casei a fost reconstituit destul de bine în anii din urmă, cînd o firmă suedeză, mai întîi, şi cea care i-a urmat s-au preocupat să adapteze la activitatea lor şi să modernizeze, dar cu respectul cuvenit unui monument istoric.