Sindromul „Buricul pămîntului“

Publicat în Dilema Veche nr. 549 din 21-27 august 2014
Tragedia din Club Colectiv și momentul istoric jpeg

De ani buni, la televiziunile noastre de ştiri, a început un proces de deşertificare a spaţiilor destinate ştirilor externe. Procesul a continuat în forţă, iar în urma lui a lăsat departamente „pîrjolite“ şi jurnalişti „sinistraţi“, care n-au avut de ales şi, forţaţi de împrejurări, fie au trecut la alte secţii, fie s-au apucat de alte meserii. „Războiul între palate“ a fost un soi de punct culminant, un moment al victoriei absolute a dezinteresului românesc faţă de lumea largă. Din moment ce România s-a împărţit în două tabere, cum să mai fii preocupat de altceva? Harţa şi mitralierea invectivelor, tonul ridicat şi încruntările abisale, porcăiala şi lamentarea au ocupat, încetul cu încetul, toate spaţiile buletinelor de ştiri şi ale talk-show-urilor.

Trebuie să se sinucidă Philip Seymour Hoffman, Robin Williams sau Amy Winehouse, să se prăbuşească sau să dispară un avion, să se profite de (scuzaţi!) naivitatea unei tinere în Biroul Oval, sau să bîntuie prin Africa vreun virus înspăimîntător, ca să mai alocăm cîteva minute unor veşti care n-au legătură cu lumea politică de la noi. Şi-ncă ne şi deranjează un pic treburile astea pentru că trebuie să ne mutăm atenţia de la favoriţii noştri. Aşa că profităm de minutele astea de pauză, ca să fugim la colţ şi să mai luăm nişte beri reci, că-ncep imediat dezvăluirile în exclusivitate. Lumea largă a devenit cel mai neinteresant subiect. Asta în cazul în care nu s-a transformat, pentru mulţi, într-o dimensiune ficţională, o poveste fără nici o legătură cu noi, un spaţiu care capătă un soi de concreteţe doar în preajma vacanţelor, atunci cînd Turcia, Bulgaria şi Grecia devin nişte Herculane, Sovata şi Felix (staţiunea!).

În felul ăsta, gestionînd delirant spaţiul destinat informării, se creează imaginea că nimic nu e mai important pe lumea asta decît un război al declaraţiilor de la noi. Evident, te interesează haina care ţi-e cel mai aproape de piele. Dar, de aici şi pînă la a fi absorbit şi hipnotizat de războaiele între televiziuni, sau de cel între palate, e cale foarte lungă. E un nutreţ de mahala care se bucură de un succes fulminant, în mijlocul unei naţiuni foarte mîndre de fibra ei intelectuală şi cosmopolită, de nivelul de cultură generală şi de capacitatea de a indica pe hartă unde e Madagascarul. În plus, e şi un factor agravant al unor metehne mai vechi. Avem ocazia să ne amintim că Decebal a civilizat Roma, Mircea cel Bătrîn şi Ştefan cel Mare au salvat definitiv Europa şi creştinismul, Traian Vuia şi Aurel Vlaicu i-au inspirat pe fraţii Wright şi pe Contele Zeppelin, iar Petrache Poenaru e sursa absolută de inspiraţie a lui Mark Zuckerberg. Efectele sinistre ale propagandei şi ale şcolii de partid renasc şi se unduiesc în adierea suflului entuziast al patriotismului bătut în cap, fără nici o legătură cu orice idee de valoare naţională autentică.

Zi de zi, se reconstruieşte ideea că aici e centrul pămîntului, că Judecata de Apoi ne va găsi ca pe adevăratul Pămînt al Făgăduinţei, deci n-are nici un rost să mai facem mari eforturi în viaţa asta, cîtă vreme natura divină a alcătuirii noastre spirituale, fizice şi geo-politice, ne va izbăvi. Şi cel mai amuzant lucru cu putinţă e că, deşi ne dăm deschişi la lume, vorbitori de limbi străine şi enciclopedişti, construim propriul provincialism cu un entuziasm de un ridicol greu de exprimat în cuvinte. Pentru o asemenea fire analitică, ştirile de interes real sînt cele de felul aceleia care relatează, cu amănunte, cum un topor mînuit cu virtuozitate de un vasluian şi-a făcut intrarea triumfală în capul unui nepot care, după cinci litri de vin, se făcea vinovat de a avea părul prea creţ. Şi, după distracţia asta obligatorie, nu merge altceva decît tot o marfă de calitate, de pe la noi, tot o delicatesă endemică. Un nou episod al serialului care ne pregăteşte, de ani buni, să votăm cu năduf împotriva cuiva, nu pentru cineva care are o idee pentru colţul ăsta de lume.

În pofida faptului că ai senzaţia – pentru că oricine poate afirma absolut orice, fără nici o urmă de dovadă – de a trăi într-o democraţie în care dreptul la liberă exprimare se manifestă natural, adevăratul fenomen e o cumplită provincializare, o izolare de lume, o tristă rămînere în urmă. A nu avea informaţii şi comentarii pertinente, în mod constant, despre ceea ce se petrece în lume înseamnă a-ţi anula o bună parte din capacitatea de a fi un cetăţean al lumii civilizate. Ceea ce, pentru unii, poate fi o imensă bucurie, iar pentru alţii – o sursă dureroasă de resentiment şi resemnare. Cîtă vreme lumea în care trăieşti se rezumă la ograda proprie, viziunea asupra propriei case, a curţii şi a gospodăriei o să fie la fel de bogată şi de diversă ca traseele păsărilor care scurmă, zi de zi, în nisipul tindei.

Lipsa exerciţiului de a afla şi de a căuta să înţelegi ce se petrece în alte părţi ale lumii nu înseamnă doar autocondamnarea la provincialism, ci o formă de refuz de a participa la mersul istoriei. Sigur, te poţi informa de unul singur, fără să aştepţi televiziunile să facă lucrul ăsta. Dar prezenţa acestui tip de interes şi de dezbatere în spaţiul public, prezenţa acestui tip de conţinut are, dincolo de contribuţia importantă la sănătatea unui punct de vedere, şi o dimensiune simbolică. E o declaraţie a unei părţi de lume care participă la respiraţia universului din care face parte. Mai nou, nici măcar ultimii mohicani, cei cîţiva jurnalişti de război nu mai dau semne de viaţă. Deplasările sînt scumpe, iar lumea de aici pune mîna pe telecomandă, cînd sînt ştirile externe. Asta e. Ca-n minunata şi neaoşa poveste a lui Creangă, o să avem parte exact de ce-am cultivat.  

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1. 

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Povestea care sparge tiparele în Japonia tradiționalistă. Cum a devenit o însoțitoare de bord prima femeie la conducerea Japan Airlines
Numirea în ianuarie a lui Mitsuko Tottori la conducerea Japan Airlines (JAL) a provocat un adevărat șoc în lumea afacerilor din această țară. Nu numai că Tottori era prima femeie aflată la conducerea companiei aeriene, dar își începuse cariera ca membru al echipajului de cabină.
image
„Era doar o chestiune de timp”: Eminem îl ucide pe alter ego-ul Slim Shady în noul album VIDEO
Unul dintre marile alter ego-uri din pop ar putea avea un sfârșit macabru, Eminem anunțând primul său album de după cel din 2020, intitulat „The Death of Slim Shady (Coup de Grâce)”, relatează The Guardian.
image
Dispariția misterioasă a fiicei de 16 ani a unor magnați americani ai tehnologiei. Când a fost văzută ultima dată VIDEO
Mint Butterfield, fiica unor cunoscuți antreprenori din lumea tehnologiei, a dispărut în weekend. Tânăra de 16 ani a fost zărită pentru ultima dată duminică seara, în Bolinas, California, la nord de San Francisco.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.