Magia tarabelor

Publicat în Dilema Veche nr. 567 din 24-30 decembrie 2014
Magia tarabelor jpeg

Mă plimb, agale, prin oraş, căutînd, cu orice preţ, atmosferă de Crăciun. În faţa magazinului Corelli, din zona Amzei, cu decoraţiuni de Crăciun, un domn bătrîn vinde morcovi şi ţelină. Vitrina e feerică, ca-n filme, iar masa lui e minusculă şi cenuşie.

În magazinul aprovizionat din plin, puhoi de oameni. În special doamne. Cumpără pentru alţii, dar le-ar plăcea să le ofere şi lor, cineva, cîte ceva din minunăţiile magazinului, aud de prin conversaţii. Buticul abundă în chestii de ceramică, mici şi mari, unele simpatice, chiar frumoase, altele inevitabil kitsch. Doi urşi îmbrăcaţi de iarnă ţin în labe nişte platouri transparente, de pildă. Se găsesc, însă, cutii muzicale miniaturale fermecătoare, căni şi farfurii fix în „spiritul Crăciunului“, inimi mari şi mici de pus în pom, îngeri albi de ceramică adăstînd pe globuri, Moşi Crăciun şi Crăciuniţe în stilul păpuşilor clasice şi, nu în ultimul rînd, brazi artificiali meşteşugit împodobiţi.

La tîrgul de Crăciun din Cişmigiu, tarabele stau reglementar aliniate, pe fundalul cîntecului „So this is Christmas“ şi pe miros de castane, amestecate cu cîrnaţi, hamsii, plăcinte şi vin fiert. La una dintre primele dughene de la intrare, o domnişoară cu alură intelectuală vinde genţi şi animale de stofă. Genţile sînt neaşteptate, iar animalele sînt chiar ce mi-aş dori să primesc de Ajun. Domnişoara, aflăm chiar de le ea, face parte din asociaţia „Făuritorii de frumos“: „Încerc să adun mai mulţi creatori laolaltă şi să ne exprimăm. Genţile mele sînt universale şi universal-valabile. Sînt pictate, acestea de aici, pe materiale mai groase – inuri – de sezon. Îmi place Africa, mă interesează temele etnice. Nu am fost acolo, dar îmi place căldura lucrurilor de acolo. Roşul suav al unui apus de soare merge şi de Crăciun. Genţile costă între 40 şi 80 de lei.

Păpuşile le face un coleg, care e şi croitor. Păstrează aceleaşi teme – elefanţii, de pildă, care sînt nelipsiţi. De Crăciun le-a făcut urechi de mătase... A mai creat nişte reni special pentru Crăciun, care au şi o eşarfă... Preţurile noastre sînt un pic mai mari, 40 de lei animalul. Nu ne permitem să punem preţul corect, real...

Avem şi produse făcute cu tehnica şerveţelului, care are succes, deşi e mai puţin imaginativă. Produsele mai ieftine şi cu mai puţină imaginaţie se pare că au mai mult succes...

Eu am terminat facultatea de psihologie şi m-am reprofilat. Mulţi vor să-şi schimbe meseria şi să facă ceva mai liber. E o muncă interesantă, cunosc o grămadă de oameni, îmi place schimbul acesta de zîmbete cu ei...“

Tot jucării, tricotate de astă dată, vinde – pe lîngă icoane pe sticlă şi cutii din lemn – şi Daniela Moldoveanu din Moreni, Dîmboviţa: „Am început jucăriile pentru că întotdeauna erau numai din cele chinezeşti, cu care copiii se loveau. Şi am zis să fac păpuşile noastre tradiţionale, din cîrpă sau tricotate. Am început să tricotez pe principiul mănuşei – şi au ieşit marionete. Eu le asamblez de la A la Z. Modelele le iau din imaginaţie. În general m-am axat pe fetiţe, băieţi şi pe animale: iepuraşi, pinguini, pisici... Le fac din lînă, şi-n cap le pun vatelină. Ştiu de mult să tricotez, făceam înainte fuste, ciorapi, pulovere. Îl facem şi pe Moş Crăciun, avem şi Crăciuniţe. Au căutare, e 25 de lei una. Restul produselor sînt făcute de soţul meu, în principal, icoanele şi cutiuţele din lemn. Sîntem artişti populari. În Moreni, viaţa e mai liniştită, am mai rămas noi, pensionarii, tineretul a cam plecat. Dacă eşti pensionar şi stai numai în casă, te plafonezi. Aşa e altceva, mai ales dacă vezi că le place copiilor. La început, le făceam şi pur şi simplu ca să le dăruiesc...“

Mai încolo, o doamnă cu broboadă vinde obiecte din lemn. Sînt simple, albe, rotunde, utilitare, fără pretenţii: „Avem produse tradiţionale din lemn de esenţă moale – tei: scăunele, măsuţe, tăviţe de servit, platouri de mămăliguţă, linguriţe. Linguri cu chip – de luat grăsimea cînd faceţi o prăjeală de carne, ceva. Cel mai bine s-au vîndut scăunelele pentru copii, la 20 de lei, şi tăviţele de servit, la 25 pînă la 30 lei. Sîntem de pe lîngă Rîmnicu Vîlcea. Venim special pentru Crăciun. Cum se fac? Lemnul se lucrează verde şi se usucă natural. Lucrarea brută o face soţul...“

Şirul „principal“ e cu tarabe pline de mîncare. Firma „Din cămările naturii“ e prima care-ţi iese în cale, cu murăturile şi afumăturile ei: „Sîntem din Slobozia, judeţul Argeş. Am vrut să ieşim cu produse naturale sută la sută. Sîntem o asociaţie de familie, noi facem tot. Totul e făcut în curte. De pildă, legumele: lucrate de noi, de la plantat pînă la ambalat. Gogoşari, conopidă, gogonele, castraveţi, ardei capia... Megem pe reţete tradiţionale, şi în saramură, şi în oţet. Scriem ce conţin, nu dăm gramajul, ăla-i secretul nostru. De la 10 lei pînă la 30 de lei cele de 5 kg. Mai avem produse din carne de porc: şorici, cîrnaţi, costiţă, din porcii crescuţi pe lîngă gospodărie. Am avut în jur de 28 de porci şi i-am prelucrat. Avem şi vaci. Afacerea familiei e pornită de doi ani, dar anul ăsta abia a mers. Lumea vrea ca afumăturile să fie altfel, ale noastre sînt doar uscate şi afumate cu fum de fag, fără condimente şi fără baiţuri.“

Domnul, jovial, cu hamsii, dă o notă, suprarealistă, de plajă teleportată, întregii poveşti: „Da, hamsii, de ce vă miraţi? În fiecare week-end e dezlegare la peşte, şi acum e joi. Aşa că am venit cu hamsie, de la mare din Constanţa. Au mers bine, sîmbăta şi duminica. Ca şi plăcinta dobrogeană. Este un aluat de ţară, fără conservanţi, pe vatră. Avem şi cu ciocolată... de casă. Exact ce se vinde vara pe litoral. Mai avem şi hot dog-ul ţărănesc. Punem în baghetă cîrnaţi de casă. 4 lei suta de grame, un hot dog 5 lei, hamsia 5 lei..“.

Ieşind din „magia“ tarabelor şi din parc, trec printr-o staţie de autobuz: o bătrînică vinde chestii tricoate, printre care mulţi botoşei. „Cum i-aţi făcut pe ăştia?“ o întreabă cineva. „Nu ştiu, mamă, a luat modelul de pe Internet nepoata mea...“

Foto: I. Popovici

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.