ARTE PERFORMATIVE

„Ținutul din miezul verii” de Tracy Letts, traducere: Smaranda Nicolau, regie: Vlad Massaci, scenografie şi light design: Iuliana Vîlsan, muzică originală şi ilustraţie muzicală: Bibi Vongehr, producător delegat: Teodora Petre. Cu: Rodica Negrea, Andreea Grămoșteanu, Valentina Popa, Diana Cavallioti/Mădălina Ciotea, Mihai Călin/Virgil Aioanei, Dana Dembinski Medeleanu, Silvana Mihai, Claudiu Istodor, Ionuţ Vişan, Cuzin Toma, Cezar Grumăzescu/Tudor Aron Istodor, Viorica Mureşanu. Teatrul Mic.

Spectacolul vorbeşte despre vulnerabili şi vulnerabilităţi, despre cum abuzatul devine abuzator sub presiunea unei societăţi care extrage profit din orice, inclusiv din suferinţă.

Producţia „Pe ei!”, creată de un grup de artişti conduşi de actorul Ionuţ Caras, intră pe un teren complex şi delicat al recuperării istorice: fenomenul Piteşti.

Fabrici şi uzine este un spectacol de văzut de generaţiile pierdute pe drumul spre profitul cu orice preţ, ca să recupereze un sentiment de solidaritate socială, dar şi de generaţiile tinere, ca să afle sau să nu uite cum a fost. Cred că în asta stă miza acestor spectacole, în redarea, dacă nu a demnităţii, măcar a vocii unor persoane strivite de tăvălugul istoriei. Ca să ştim ce am fost şi să ne gîndim încotro ne ducem.

Unul dintre festivalurile care se luptă pentru vizibilitate în octombrie este FESTin pe Bulevard, organizat de Teatrul Nottara. Pe fondul reducerilor bugetare din domeniul cultural, festivalurile din acest an au funcţionat la cotă de avarie, motivaţia derulării lor în aceste condiţii ţinînd de continuitate (menţinerea atenţiei publice etc.).

Figura Stúdió din Gheorgheni, Harghita, a prezentat Trei surori, regia István Albu, un show care a cotropit aproape tot Teatrul Naţional din București. Spectacolul necesită patru spaţii de joc, cîte unul pentru fiecare act, ordonate ascendent, de la parter pînă pe acoperiş, în Amfiteatru.

Evgheni Oneghin, coregrafiat de Boris Eifman (şi produs de Eifman Ballet, Sankt Petersburg, Rusia), este un balet mixat cu elemente de show de tip Broadway. Muzica lui Ceaikovski este tăiată din cînd în cînd de rock-ul (anii 1980-’90) lui Alexander Sitkovetski. Romanul în versuri al lui Puşkin, scris în secolul al XIX-lea, este transferat în perioada zbuciumată de după căderea Zidului Berlinului, cînd Uniunea Sovietică se spărgea în zeci de cioburi.

Subtitlul acestei ediții a FNT a fost „Teatrul, clipa magică a istoriei“ și ne a ghidat gîndurile încă de la bun început prin cîteva întîlniri la HUB FNT ARCUB, ca aceea dedicată Europei Libere,

Cu Jurnal de România. Timişoara, al treilea episod (după Sfîntu Gheorghe şi Constanţa) dintr-o serie de spectacole multidisciplinare despre oameni, locuri şi istoria dintre ei, Carmen Lidia Vidu face o radiografie a oraşului de pe Bega, viitoare Capitală Culturală Europeană în 2021, promotoare a unui discurs autoflatant: o comunitate urbană multietnică şi multic

Compania independentă Auăleu din Timişoara a prezentat HUOOOOO!!! (text & înscenare de Ovidiu Mihăiţă), o anatomie a protestului postdecembrist în două personaje emblem

Bineînțeles, nu e normal ca în fiecare an să fiu nevoită să reiau același traseu, să fiu și să fim supuși, întreaga echipă, la aceleași necunoscute financiare. Indiferent de cine ar fi la putere, este inadmisibil să nu existe, pînă azi, o lege de finanţare multianuală, prin care proiecte precum Festivalul Național de Teatru, de pildă, care și-au dovedit robustețea și valoa

Exact, dar există şi frumuseţea dezastrelor, se estetizează enorm: se fotografiază teritorii degradate, foste mine, lacuri de cianură, peisaje urbane extinse în detrimentul naturii. Ne-am uitat un pic la estetizarea dezastrului. Cine ne poate cînta

Cu acest spectacol bine gîndit, Gianina Cărbunariu îşi reconfirmă un diagnostic pus într-un interviu din 2011: „Statul român şi-a abandonat cetăţenii“.

Creat de regizorul Andrei Măjeri la Teatrul Apollo 111, Medea’s boys investighează masculinitatea, cu vulnerabilităţile ei. Este o alegere curajoasă ca temă de spectacol într-o perioadă în care femeile devin tot mai vocale în denunţarea mis

In memoriam Alexandru Darie. Toată lumea îi spunea Ducu: tineri, vîrstnici, oameni de teatru sau din afara breslei, prieteni, studenţi şi colegi, cunoştinţe şi necunoscuţi. Prin felul lui deschis de a fi, regizorul Alexandru Darie, un om luminos, cu o voce caldă, excelent pove

Cum şcoala românească de teatru rămîne în urmă în ceea ce priveşte antrenamentul corpului, Gala a scos în evidenţă tocmai deficienţele actorilor în stăpînirea acestuia. Şi cînd zic „stăpînire“ mă refer la partea fizică, dar şi la partea mentală

De cealaltă parte, producţia Reactorului de creaţie şi experiment din Cluj – avînd-o ca „şef de echipă“ pe Nicoleta Esinencu, excelenta dramaturgă şi regizoare de la Teatru-Spălătorie, compania independentă emblematică de teatrului basa

În mai toate spectacolele despre copii şi adolescenţi, indiferent de subiectul abordat, se regăseşte o acuză la adresa şcolii şi a familiei: minimalizarea sau ignorarea unor probleme cu care cei mici se confruntă zilnic. Şcoala şi familia se ţin încă

Am lucrat ca director de casting, chelner, educator, barman, -trainer. Sînt dispus în continuare să fac alte munci, doar ca să nu fiu constrîns financiar să joc în spectacole care nu au mesaje cu care mă pot identifica. Teatrul burghez, de ent

Îmi încep filmele ca pe un voiaj foarte personal, apoi, încetul cu încetul, mă deschid spre lume, spre ceilalți. Camera mă ajută să privesc toți oamenii în ochi, să caut spații, atmosfere, să deslușesc detaliile ființei umane. Deci un act politic. Cînd

Piesa celebră a lui Neil Simon, Biloxi Blues, scrisă în 1984 şi ecranizată în 1988, în regia lui Mike Nickols, cu Matthew Broderick (care jucase şi în spectacol) şi Christopher Walken, este unul dintre cele mai jucate texte contemporane. Partea a dou

Pentru binele tău (se recunoaşte în titlu motivaţia generală pe care o dau părinţii atunci cînd impun ceva copiilor) este un spectacol complicat pentru că stilul sintetic şi forma incantatorie ale textului sînt îmbrăcate într-o scenografie şi o regie baroce, pline de simboluri (există aluzii la personaje antice, precum Penelopa şi Medeea, în timp ce textul conţine

Vă plac bananele, tovarăşi? a fost parte a unui proiect mai mare în care m-am jucat cu identităţile mele româno-maghiare pe meleaguri finlandeze. Proiectul cu piesa lui Csaba Székely a avut şi o instalaţie audio-imersivă, Celula. A fost o instalaţie documentară în care am intervievat mai multe persoane cu cetăţenia romînă, care trăiesc în Finlanda şi au diferite statute sociale. Fol

Dacă în Thiaroye, primul episod al trilogiei Alexandrei Badea, Points de non-retour (Puncte de neîntoarcere), jucat la Théâtre de la Colline din Paris, dimensiunea documentată era importantă, în Cheiul Senei, cel de al doilea capitol al trilo

Mica şi dinamica echipă a Reactorului de Creaţie şi Experiment din Cluj dezvoltă an de an programe şi proiecte variate, încercînd să satisfacă diferite nevoi culturale ale publicului (care variază nu doar în funcţie de gusturi, ci şi de vîrstă, d

Ironic, COMING of stAGE a devenit deja o mică legendă, interesul pentru el fiind vizibil la Bucureşti. Sper că va (mai) fi invitat în festivaluri, căci este de o acută şi cronică, în acelaşi timp, actualitate.

Roma Armee este un cabaret politic brechtian, cu actanţi romi din Austria, Serbia, Germania, Kosovo, România, Marea Britanie şi Suedia şi cu gadje (ne-romi). Poveştile lor, integrate într-o temă generală (afirmarea identităţii rome), servesc la problematizarea aces

Cum în a treia duminică din iunie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Tatălui în peste 50 de ţări, de curînd au apărut tot felul de articole despre paternitate. The Washington Times scrie cum paternitatea schimbă creierele şi mintea bărbaţilor,

Baby Blues vine în succesiunea unui spectacol creat în 2014 de Elena Vlădăreanu şi Robert Bălan, Habemus bebe, care explora problemele maternităţii, şi concomitent cu un alt show al lui Robert Bălan, Cocoţat pe schele, care panoramează

Săptămîna trecută, Macaz a prezentat pentru ultima oară în spaţiul cunoscut cîteva dintre show-urile sale. Unul dintre cele mai vechi spectacole, cu premiera în 2012 la deja dispărutul subRahova, subPămînt vorbeşte despre o categorie pro

Slugă la doi stăpîni este considerată expresia commediei dell’arte, deşi autorul ei este cel care va reforma genul prin impunerea textului scris, limitarea improvizaţiilor actorilor, construirea unor personaje complexe, dincolo de schematicele arhetipuri obişnuite. Montarea ei astăzi poate viza actualizări ale personajelor (în legendarul spectacol regizat la Teatrul Naţional din Craiova în 1999, Vlad Mugur vedea în Trufaldino un şomer vîrstnic, care îşi găseşte cu greu un serviciu

Dragoş Buhagiar iubeşte scena, dar şi textele, aceasta le explică logodna constant celebrată. Nici indiferent, nici sclav supus cuvintelor, el propune spaţii de dialog graţie cărora ele răsună lăsînd co

Ce este interesant în 99,6% ţine de felul în care istoriile personale ale performerilor au determinat extragerea unor teme generale. De exemplu, plecarea dintr-un oraş monocolor etnic şi stabilirea în

Mai multe poveşti fragmentare despre locuitorii imigranţi (mulţi ilegali) ai unui imobil din Germania, care are la parter un fast-food exotic (thailandezo-chinezo-vietnamez) pun în discuţie exploatarea omului prin muncă, dezumanizarea lumii con

De-a baba oarba este un spectacol de văzut mai ales de către publicul tînăr, eventual însoţit de discuţii cu psihologi, profesori şi medici. Pe fondul lipsei de educaţie sexuală în şcoli, al recrudescenţei agresiunilor sexuale asupra minorilor, al unei Jus

Mihai Smarandache face un Dimitri animalic, o forţă fizică dominată de simţuri, mai degrabă amoral decît imoral, ţintuit în mizerie de atracţia irezistibilă faţă de femei, supus unui erotism patologic, o brută conştientă de propria degradare. Este fabulos cum actorul reuşeşte să redea primitivismul carnal fără obscenitate, dar şi fără să-l sterilizeze, rămînînd un personaj mustos, febril, teluric. O variaţie a lui Dimitri este tatăl Feodor, pe care Marius Damian îl construieşte

Un nou spectacol al lui Radu Afrim, creat cu trupa excelentă a Teatrului Naţional din Craiova, readuce în atenţie universul personal al regizorului, după ce acesta evadase parţial din el în unele dintre spectacolele sale din ultima vreme, Despre oa

Mamele adolescente au un mare risc de a abandona şcoala. Un bebeluş are nevoie de atenţia continuă a mamei sale în primii doi ani, așa că în condiţiile în care pentru elevele de liceu care nasc nu există concediu maternal (aşadar nu exis

În această „lună la Paris“, teatrul – o agreabilă surpriză – şi-a depăşit indolenţa din ultimul timp. Şi-a reînviat puterile care îi confirmă seducţia şi ne invită la „iubire“, făcîndu-ne să abandonăm atît de frecventa „neiubire“. Ivo Van Hove adaptează un r

Romanul epistolar Legături primejdioase, scandalos la vremea lui (1782), scris de Choderlos de Laclos, care a împărţit gloria ireverenţiozităţii literare cu Marchizul de Sade, a fost resuscitat în mai multe ecranizări, cea din 1988 devenind un film-cult. Regizat de Stephen Frears, cu o distribuţie excepţională (Glenn Close, John Malkovich, Michelle Pfeiffer, Uma Thurman), filmul se baza pe adaptarea lui Cristopher Hampton (premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu). În rec

Organizaţiei Salvaţi Copiii dă cifre exacte: aproape 400.000 de elevi sînt ameninţaţi cu bătaia şi 220.000 sînt bătuţi în mod repetat de colegi.

O jumătate de poveste de dragoste cu Catherine nu îl transformă însă în susţinătorul ei, iar asta îi dă fetei lovitura de graţie. Proof este un text despre complicate relaţii de familie şi despre cum, în viaţă, ca şi în matematică, variabilele au un rol determinant.

Martiri, piesa lui Marius von Mayenburg, pare să fi trezit interesul în România (a fost montată de cel puţin patru ori). Textul vorbeşte despre religie ca instrument pentru obţinerea puterii şi a fost vizionar la vremea lui, în 2012. Radicalizarea religioasă a fost

Silviu Purcărete concepe această Livadă… împreună cu echipa sa constituită în timp, Dragoş Buhagiar, Helmut Stürmer, Vasile Șirli, şi propune o Livadă… metaforică, evocînd-o subtil pe cea veche, reputată, a lui Giorgio Strehler din anii ’70. Acolo

Richard al III-lea este un spectacol impecabil jucat, cu actori care fac, cu măiestrie, mai multe roluri. Alături de creaţia consistentă a lui Marius Manole, sînt cel puţin încă două evoluţii remarcabile. Rodica Lazăr, foarte stăpînă pe o Regină Elizab

Nu a fost deloc ușor să montez Pulverizare, mai lucrasem pe dramaturgie extrem contemporană (Rodrigo Garcia), dar a fost dificil cu această structură monologală, la persoana a doua, distanțată, cu patru actori de facturi diferite. În plus, era și prima mea e

Că Internetul ne-a schimbat viaţa, sîntem cu toţii de acord. În ce măsură această schimbare este predominat pozitivă sau negativă, asta este altă poveste. Mai multe studii au investigat efectele Internetului şi modul în care paradigma vieţii