- teaching in the USA -E a nu ştiu cîta oară cînd mă gîndesc la America cu mari dileme: admiraţie? teamă? ciudăţenie naivă? Este remarcabilă corectitudinea cu care profesorii îşi respectă obligaţiile, chiar se arată pasionaţi de asta şi de multe ori fac muncă înrobitoare în relaţia cu studenţii, dacă de exemplu au parte de clase de sute. Studenţii se comportă şi ei, cu foarte mici excepţii, corect chiar şi la examenele pentru care sînt mai puţin sau deloc pregătiţi, iar vecinul de bancă este as. Există în ultima vreme şi voci care afirmă că lucrurile s-au înrăutăţit în ultimii ani şi au apărut cazuri de copiat. Mi s-a părut totuşi un fenomen nesemnificativ, iar comparaţia cu România sau Italia nu se poate face. Şi e normal. Educaţia anglo-saxonă se asociază dreptului de aceeaşi specie: o dată numai dacă greşeşti, porţi piatra toată viaţa. Asta e dilema ce îmi provoacă admiraţie şi invidie poate.Din păcate, în ultimii ani a apărut o altă faţetă a termenului de "ethics" aplicat, cel puţin în statul Illinois şi în alte cîteva despre care ştiu. Ajung să mă gîndesc la monstruoasa asociere "etică şi echitate..." pe tărîmul ţării democraţiei. Iată de ce.La angajare mi s-a spus ceva, dar nu am luat în seamă. Primesc însă ieri un mesaj automat pe e-mail, trimis de o instituţie anume a universităţii cu structură masivă, prin care mi se reaminteşte că, în acest stat, angajaţii statului, deci şi ai universităţii, trebuie anual să urmărească "online" un curs de "ethics" şi să dovedească printr-un test că au studiat. Poate nu luam în serios acest anunţ, dar tocmai citisem în ziarul universităţii un material despre un profesor de matematică, pedepsit că a răspuns prea repede la test, deci nu i-a înţeles importanţa, şi care a dat statul în judecată pentru asta. Iată care-i problema în opinia mea şi cred că şi a multora dintre cei ce gîndesc corect. Din păcate, acea instituţie a început să fie serios luată în seamă şi a devenit, cred, de temut.Cu mare uşurinţă sînt adoptate în statele uniunii, uneori, legi cu conţinut moral, neatacabile din bun-simţ şi din cauze electorale, de către membrii congreselor statelor respective, legi care, din naivitate, la început, creează organisme, cu angajaţi ce devin dependenţi de puterea pe care le-o dezvoltă legile, fără ca de obicei să aibă capacitatea intelectuală sau pregătirea pentru a controla aşa ceva. Semidocţi în general, intuiţia îi face să ştie că numai exacerbîndu-şi rolul pot rezista, şi iată cum apare pericolul de a se crea monştri.Am trecut în revistă cursul "online" respectiv. Ideea nu e rea: fapte din legislaţia statului sau a universităţii sînt discutate. De exemplu, faptul neetic de a te angaja la o companie privată cu care ai colaborat cît ai fost angajat la stat, mai devreme de un an de la fostul angajator. Ce e supărător pentru mine e, pe de o parte, modul naiv în care e alcătuit cursul, dovadă a semidoctismului angajaţilor din unitatea respectivă, iar pe de alta, faptul că, mult mai apăsător, reluarea anuală a "training-ului" şi a testării e justificată prin: nevoia de a nu uita ceva, de a şti cui să adresezi întrebări şi, mai ales, de a şti cui te adresezi dacă vezi ceva ce din punct de vedere "ethics" ţi se pare nelalocul lui. Adică delaţiune.Sper să fie doar un alt făgaş mic şi greşit ce apare în minunata Americă şi că va fi uitat curînd.