Pentru mulţi dintre internauţi, Google şi Facebook sînt la fel de importante, dacă nu chiar mai importante decît Internetul în sine. Ce-ar fi dacă aceste site-uri nu ar mai funcţiona într-o bună zi? Ne-am gîndi că probabil am întîrziat cu plata facturii către furnizorul de Internet. Dacă nu ar fi acesta motivul, am crede probabil că Internetul s-a oprit. Reprezentanţii diferiţilor giganţi din mediul online au aplicat această formă de protest împotriva unei iniţiative legislative din SUA ce vizează cenzurarea şi chiar suspendarea unor site-uri.

SOPA şi PIPA: SUA  se joacă de-a cenzura online

Internetul e pentru mulţi locul unde cel mai recent film, joc pe calculator sau serial american nu costă nimic pentru că poate fi descărcat rapid de pe site-urile de torente. Hollywood-ul luptă de foarte mult timp împotriva celor care difuzează materialele sale întregului glob, dar nu reuşeşte să facă mare lucru, în principal pentru că majoritatea site-urilor pe care nu le poate închide au serverele situate în afara SUA. În 2011, Senatul american a iniţiat două propuneri de lege care să-i oprească pe toţi cei văzuţi ca piraţi web, prin intermediul motoarelor de căutare Google şi Yahoo sau a procesatorilor de plăţi online ca PayPal. Cele două iniţiative poartă numele de „Stop Online Piracy Act“ (Legea pentru stoparea pirateriei online), pe scurt SOPA, şi „Protect Intellectual Property Act“ (Legea pentru protejarea proprietăţii intelectuale) sau PIPA.

Ce anume vor acestea să schimbe? Intenţia lor este de a stopa furtul materialelor ce se află sub copyright şi de a împiedica motoarele de căutare precum Google şi Yahoo (care e încă un motor de căutare important în SUA) să le permită utilizatorilor să găsească site-urile de unde aceştia pot descărca respectivele materiale furate. Printre altele, legile ar permite celor care deţin drepturile de difuzare, precum Warner Brothers, să poată bloca un site în totalitate, chiar dacă doar unul dintre utilizatorii săi e vinovat de piraterie. Hollywood-ul consideră deci că legea actuală care permite înlăturarea materialelor video de pe site-uri precum YouTube, în urma unor solicitări, nu e suficient de aspră (în 2011, YouTube a primit 5 milioane de solicitări pentru a şterge materiale video care nu respectau drepturile de autor).

Majoritatea celor care activează în mediul online sînt de acord cu înăsprirea legilor împotriva pirateriei online, dar vor să poată contribui la întocmirea legilor tocmai pentru a clarifica anumiţi termeni specifici şi a evita astfel interpretări laxe care să permită unor site-uri importante să fie pur şi simplu blocate integral chiar dacă respectă legile în vigoare.

Reacţii în lanţ

În luna decembrie, mai mulţi fondatori ai unor companii online, ca Twitter, Google sau YouTube, au adresat o scrisoare deschisă legislatorilor, avertizîndu-i în legătură cu pericolele legate de această formă de cenzură care ar apărea dacă asemenea legi ar fi ratificate, aducînd SUA în aceeaşi oală cu China sau Iran. A fost adus ca argument forte Primul Amendament al Constituţiei americane, care garantează dreptul la libera exprimare, şi s-a precizat că asemenea legi ar submina inovaţiile din mediul online. Iar mai apoi, în luna ianuarie, mai multe site-uri au făcut grevă: Google a fost unul dintre cele mai importante site-uri care a arborat dreptunghiul negru, asociat prin excelenţă cenzurii, dar nu a fost singurul. Wikipedia a fost puţin mai radicală şi a oprit accesul la site, prezentînd doar o pagină neagră şi informaţii despre SOPA/ PIPA. A putut fi accesibilă doar în versiunea mobilă. Revista IT Wired a fost destul de inventivă şi a aplicat vizual o formă de cenzură agresivă a conţinutului şi link-uri către petiţii online care cereau anularea celor două iniţiative legislative. Reddit, reţeaua de socializare, a aplicat aceleaşi măsuri ca Wikipedia, invitînd utilizatorii la lupta împotriva iniţiativelor. Mozilla, cunoscutul navigator web, a arborat şi el o pagină neagră şi a îndemnat la luptă împotriva cenzurării Internetului. Un alt site umoristic extrem de popular, Icanhascheezburger, a protestat prin prezenţa pe prima pagină a unui pop-up care anunţa lupta susţinută împotriva cenzurării Internetului.

Impactul politic a fost imediat, mai mulţi senatori retrăgîndu-şi susţinerea pentru aceste iniţiative şi marcînd astfel un moment important în istorie: companiile online s-au reunit într-un efort comun pentru a protesta şi a face lobby împotriva unor legi. Masele de tineri fără vreun interes pentru procesul politic au devenit pentru scurt timp foarte active şi au reuşit să „omoare“ aceste propuneri legislative – după cum se spune peste Ocean.

Jon Stewart de la The Daily Show a prezentat, în stilul specific, negocierile în privinţa legii: mai multe segmente video din dezbaterile Senatului american, cu senatori ce repetau că nu înţeleg prea bine ce presupun anumiţi termeni din lumea online şi că au nevoie de adolescenţii „specialişti“ ai Internetului: „bring the nerds!“. Cu alte cuvinte, oameni ce se autodeclarau depăşiţi, dar care vor să îngrădească Internetul. E prea liber se pare, şi aceasta constituie o problemă.

Între timp, UE adoptă  pe şestache ACTA

Efortul de a stopa cele două legi nu a aparţinut doar americanilor, pentru că în lumea Internetului şi a meme-urilor graniţele sînt mult mai puţin accentuate. Aşa că succesul a fost generat de întreaga comunitate a internauţilor, care s-a mobilizat şi a oprit iniţiativele legislative.Atunci a apărut ACTA, prescurtarea de la „Anti-Counterfeiting Trade Agreement“ (Tratatul Comercial Anti-Contrafacere). Discuţiile privind acest tratat se poartă încă din 2006. Acest proiect implică 39 de ţări în total, printre care SUA, Canada şi UE, cu intenţia de a proteja mai bine drepturile de autor. Îngrijorătoare pentru public trebuie să fie însă secretomania cu care a fost păstrat acest tratat adus la lumina zilei de Wikileaks. O copie a acestuia precizează intenţii tulburătoare: obligativitatea, pentru furnizorii de Internet, de a divulga identitatea unui abonat, plecînd de la adresa IP, oricărui organism care se ocupă de apărarea drepturilor de autor care ar cere acest lucru, fără a mai apela la justiţie pentru aceasta, sau dreptul vameşilor de a verifica hard-ul unui laptop sau orice alt dispozitiv de stocare a datelor şi de a le confisca dacă sînt descoperite materiale piratate.

Rămîne de văzut cum vor pune cetăţenii europeni presiune pe legislatorii care îi reprezintă şi dacă vor fi la fel de eficienţi precum americanii. În România există deja site-uri precum Apti.ro care îndeamnă orice internaut să protesteze prin contactarea parlamentarilor români şi a celor europeni. Stilul american de a face politică va fi interesant de observat, deşi cel mai probabil la noi va funcţiona sancţiunea prin mersul la vot, cu atît mai mult cu cît acest an este electoral, iar liderii unor partide au declarat că nu vor susţine aplicarea acestui tratat dacă vor fi aleşi. Poate cea mai elocventă imagine din mediul politic rămîne cea a parlamentarilor polonezi care au venit în plen cu măşti Guy Fawkes, simbol al luptei împotriva unui guvern autoritar, dar şi simbol al grupului Anonymous. Acest grup de hackeri fără o ierarhie anume şi care a fost interesat pînă recent de ţinte aleatorii a ajuns în atenţia tuturor, prin cyberatacurile lansate împotriva instituţiilor şi a companiilor care au luptat împotriva Wikileaks sau care se împotrivesc unei mai mari libertăţi în mediul digital.

Probabil că şi Europa va trimite pe tuşă această lege, dar e ciudat cum, în locul unei dezbateri publice, avem parte de hotărîri pregătite parcă în caverne locuite de personaje malefice hollywoodiene. Trebuie ştiut că în lumea digitală forţa nu aparţine legislatorilor, ci internauţilor, care pot folosi tastatura precum foloseau cavalerii jedi săbiile. Acest lucru a fost spus cu stîngăcie de Senatul american şi e spus sus şi tare de grupul Anonymous.

Florin Spătaru este filolog şi lucrează în marketing online.