Diferența de gen în România
Anul 2018 s-a încheiat cu o veste bună: în România, diferența de gen continuă să scadă. Potrivit unor cifre recente date publicității de către World Economic Forum, România a înregistrat un procentaj de 71%, ceea ce o situează pe locul 63 în clasamentul mondial, imediat după Croația (59), Kazahstan (60), Bosnia și Herțegovina (62), dar destul de departe de vecinii săi, Bulgaria (18), Moldova (35) și Serbia (38). Înainte să tragem vreo concluzie, trebuie să analizăm cum este calculată această diferența de gen de către WEF (World Economic Forum).
Metodologia de calcul a acestui Indice Global este destul de clară. Se bazează pe patru subindici: oportunităţi și participare economică, grad de instruire, sănătate și supraviețuire, și abilitare şi putere politică. România se situează pe locul 53 (disparitate de gen de 70%) în ceea ce privește oportunităţile și participarea economică. Acest lucru este măsurat prin participarea pe piața muncii („decalaj de participare“), raportul dintre veniturile estimate obținute de femei și bărbați și egalitatea salariilor pentru o muncă similară („decalaj de remunerare“) și raportul dintre femei și bărbați în rîndul legislatorilor, înalților funcționari și managerilor, precum și raportul dintre femei și bărbați în rîndul lucrătorilor tehnici și profesioniști („decalaj de promovare“).
România înregistrează un nivel foarte ridicat în ceea ce privește paritatea de gen în educație și sănătate (la fel ca multe alte țări). Nu există aproape nici un decalaj între accesul femeilor și al bărbaților la educația primară, secundară și universitară, iar nivelurile de alfabetizare a femeilor și bărbaților sînt aproape similare. Sănătatea și supraviețuirea se bazează pe datele statistice înregistrate la naștere, numărul de bebeluși de sex masculin și feminin care se nasc, urmărind astfel fenomenul „femeilor dispărute“, dar și speranța de viață a femeilor și a bărbaților. Această măsură oferă o estimare a numărului de ani în care femeile și bărbații se pot aștepta să trăiască într-o stare bună de sănătate, luînd în considerare actele de violență, bolile, malnutriția și alți factori relevanți. România se situează pe locul 1, dintr-un total de 149 de țări, la acest subindice, împreună cu multe alte țări.
La capitolul „putere și vizibilitate politică“, România se situează pe locul 79 – poziție măsurată prin diferența dintre bărbați și femei la cel mai înalt nivel de decizie politică, prin raportul femeilor cu bărbații în funcții ministeriale, raportul femeilor cu bărbații în funcții parlamentare şi raportul dintre femei și bărbați în termeni de ani petrecuți într-un executiv (premier sau președinte). În mod ironic, numirea în funcția de prim-ministru a mult criticatei Viorica Dăncilă (PSD) a îmbunătățit în mod semnificativ locul României pe scara de putere și vizibilitate politică în 2018.
Conform Raportului Global privind diferențele de gen din 2018, publicat de WEF la 18 decembrie, în întreaga lume se înregistrează un procent de 68%. Stagnarea proporției femeilor la locul de muncă și reducerea reprezentării femeilor în politică, asociate cu o inegalitate mai mare în ceea ce privește accesul la sănătate și educație, au contrabalansat îmbunătățirile în ceea ce privește egalitatea salariilor și numărul femeilor aflate în posturi profesionale, astfel încît diferenţa de gen să fie doar un pic mai redusă în 2018 faţă de 2017. În ritmul actual, datele sugerează că vor fi necesari 108 ani pentru a șterge diferențele globale de gen.
Cum poate România să micșoreze decalajul dintre femei și bărbați, pentru a se apropia cel puțin de vecinii ei, iar generațiile viitoare de fete și femei tinere să nu mai fie nevoite să aștepte atît de mult pentru a fi plătite în mod echitabil sau pentru a-și face auzită vocea în politică?
În primul rînd, pentru a elimina diferențele de gen în ceea ce privește participarea și oportunitățile economice, este important să găsim motivele care au generat acest decalaj. În timp ce există explicații precum „plafonul de sticlă“ (o barieră intangibilă în cadrul unei ierarhii care împiedică femeile să obțină poziții de nivel superior) și „stînca de sticlă“ (o metaforă care se referă la tendința grupurilor, organizațiilor sau partidelor politice de a pune femeile la putere pe timp de criză sau recesiune, atunci cînd probabilitatea eșecului este cea mai mare), există și fenomenul de „autoselecție“, adică diferențele privind ambiția de a conduce – probabil un factor major care se află în spatele acestor diferențe de gen. Înțelegerea forțelor din spatele autoselecției în poziții de conducere reprezintă un pas important pentru elaborarea unor politici eficiente care să poată atenua disparităţile de gen pe piaţa forței de muncă, precum și implicarea lor în zona de decizie a mediilor corporatist şi politic.
Societatea ar trebui să investească în așa-numita „conducere economică“. Universitățile, ONG-urile și companiile trebuie să implementeze programe de formare de leadership orientate către femei, concepute atît pentru a construi abilitățile de conducere ale femeilor (de exemplu, responsabilitatea de a lua decizii în numele altora în contexte riscante), cît și pentru a le face mai interesate de leadership.
Dezvoltarea capacităţilor femeilor pentru rolurile de conducere și, de asemenea, promovarea în consiliile societăților cotate la bursă sînt cruciale. Un regulament care ar impune acestor societăți să dezvăluie componența de gen a consiliului lor ar fi un pas bun.
România a rămas, de asemenea, în urmă la capitolul care privește întreprinzătorii de sex feminin care înființează companii noi.
Doar o treime dintre antreprenorii români sînt femei, deși un număr semnificativ al afacerilor conduse de acestea au succes. Au existat inițiative pentru stimularea spiritului antreprenorial în rîndul femeilor, dar aceste programe au fost destul de rare și au avut rezultate scăzute, nefiind integrate într-o viziune coerentă și realistă. Printre factorii majori care inhibă spiritul antreprenorial feminin se numără barierele birocratice și accesul dificil la resursele de start necesare. Este un fapt dovedit că femeile au un acces mai redus la capitalul financiar inițial, la capitalul uman (cum ar fi expertiza sau instruirea profesională sau managerială) și la capitalul social (accesul la rețele profesionale). Acest lucru afectează dimensiunea start-up-urilor, precum și alegerea domeniului de afaceri. Rezultatul este că firmele conduse de femei sînt, predominant, preocupate de supraviețuire, cu o viziune limitată. Pe de altă parte, România are deja o lege care impune egalitatea de remunerare pentru muncă egală și care pare să funcționeze.
Nu în ultimul rînd, Parlamentul ar trebui să adopte în acest an o lege care să permită, în cadrul alegerilor din 2020, ca 30% din locurile din Camera Deputaților și Senat să fie rezervate femeilor. La începutul anilor 2000, PSD a vorbit despre cotele voluntare, care nu au fost niciodată implementate. La sfîrșitul anului 2016, Alina Gorghiu (PNL) a anunțat că un proiect de lege privind cotele obligatorii de gen va fi depus de urgență în Parlament pentru ca acesta să poată intra în vigoare înainte de alegerile din 2016. Dar nici asta nu s-a întîmplat. Domeniul care vizează puterea și vizibilitatea politică este domeniul în care diferența de gen la nivel global rămîne cea mai mare și, prin urmare, în care se pot face cei mai mari pași. Doar șase țări – Nicaragua, Norvegia, Rwanda, Bangladesh, Finlanda și Suedia – au redus cu cel puțin 50% din această diferență. Cotele sînt destul de controversate, dar dovezile din întreaga lume arată clar că introducerea lor reprezintă o modalitate eficientă de a crește semnificativ reprezentarea femeilor în funcțiile politice. De fapt, jumătate din țările lumii de astăzi folosesc un anumit tip de cotă electorală pentru parlamentul lor.
Frank Elbers este jurnalist și cercetător freelancer în București, și pînă de curînd profesor invitat la Institute for Women’s Studies in the Arab World la Universitatea Libanez-Americană din Beirut.
Ana-Maria Grigore este conferențiar universitar la Universitatea din București, Facultatea de Administrare şi Afaceri. Principalele sale domenii de expertiză sînt management, management strategic, managementul resurselor umane și antreprenoriat.
traducere de Stela GIURGEANU
Foto: wikimedia commons
