⬆
cadouri
O chestiune complicată
Dar, dincolo de cadourile comerciale sau de cele făcute în virtutea unor reguli sociale, toată lumea e de acord că întotdeauna vor exista și daruri motivate pur și simplu de dragostea și generozitatea umană.
A dărui dăruind daruri
Studiul darului și al schimbului social a constituit, cu 60 de ani în urmă, o temă esențială în științele sociale.
Et dona ferentes
În alte vremuri se spunea că, pentru a nu-şi lăsa ciuntită frumuseţea, un cadou trebuie să fie inutil.
Dar și contradar peste tarabă
Într-o zi, am avut un moment de derută. Nea Prodan, moșneagul hîtru care tutelează Piața Miniș (Titan), mi-a spus pe un ton aspru: „Pe tine nu te servesc!“.
Sertarul cadourilor ratate sau atunci cînd ai impresia că ai primit cadoul altcuiva
Cine nu și-ar dori să primească cel mai frumos, mai potrivit, mai necesar și surprinzător cadou?
Cadourile mele
Cadouri rare, cadouri care atestă o opțiune în numele unei afecțiuni ce astfel se manifestă și se confirmă.
Unde au dispărut soldățeii?
Acum soldățeii de altădată au fost înlocuiți cu figuri grotești: roboți sau mutanți de tot felul.
Celebrul scăpărici halucinogen
Iar anticariatele nu mint niciodată, ele reflectă adevărata valoare a lucrurilor, peste timp. Vechiturile sîntem noi, de fapt.