Prinși în vîrtejul intern ne-a găsit vestea morții lui Tzvetan Todorov, cu cîteva săptămîni înainte de a împlini 77 de ani şi de a-i apărea ultima carte. Ne rămîne avertismentul de pe urmă al acestui dedicat umanist antitotalitar. „Ispita binelui este mult mai periculoasă decît aceea a răului“, spunea filozoful bulgar stabilit la Paris. În acelaşi interviu, apărut în Le Monde la finele lui 2016, Todorov preciza: „Rămîn discipolul lui Vassili Grossman, pentru care răul vine în special de la cei care vor să le impună altora binele“.
Un gînd de o actualitate alarmantă la Bucureşti, dar străin, bănuiesc, artizanilor asaltului asupra statului de drept. În schimb, devine cert că isprăvile omologilor de la Varşovia sînt o sursă de inspiraţie pentru PSD.
Partidul Lege și Justiție (PiS) și-a asigurat, recent, controlul asupra Tribunalului Constituțional, ultimul obstacol în calea ofensivei autoritare a majorității ultraconservatoare. De la accederea la putere, în noiembrie 2015, formațiunea condusă de Jaroslaw Kaczynski a restrîns gradual libertatea presei, dreptul la protest, finanțarea ONG-urilor, accesul Opoziției la mass media publice și a procedat la epurarea administrației și a instituțiilor statului. A încercat, de asemenea, interzicerea totală a avortului, în condițiile în care legislația poloneză este deja una din cele mai restrictive în această privință. Nu mai puțin de șapte legi au afectat, în ultimul an, componența și neutralitatea instanței abilitate să vegheze la constituționalitatea legilor, după care a urmat numirea în fruntea sa a unui președinte apropiat Puterii. Fiecare măsură abuzivă a scos zeci de mii de oameni în stradă. Unul dintre mesajele protestatarilor a fost: „Majoritatea nu înseamnă dictatură“. Însă deciziile cu caracter social ale guvernului încă-i asigură acestuia un solid sprijin popular.
Așadar, scenariul nu e original. Dar pare de succes, cel puțin pe termen imediat. Nici manifestațiile, nici recomandările Comisiei Europene n-au stăvilit asaltul consecvent asupra democrației și drepturilor cetățenilor. Încă din ianuarie 2016, Comisia Europeană a declanșat, în premieră, procedura pentru apărarea statului de drept în Polonia, iar premierul Beata Szydlo a fost convocat să dea explicații în plenul Parlamentului European. Dar PiS și-a urmat drumul, acuzînd Bruxelles-ul de amestec în confruntarea politică internă. Iar Viktor Orbán l-a asigurat pe Kaczynski că va opune veto-ul său oricărei încercări de sancționare a guvernului naționalist-eurosceptic de la Varșovia. Și celelalte două membre ale Grupului de la Vișegrad, Cehia și Slovacia, se simt mai apropiate de vecinii lor decît de Bruxelles. Pentru suspendarea dreptului de vot în Consiliul European e nevoie de unanimitatea celorlalte state din UE.
Recent, vicepreședintele Comisiei, Jyrki Katainen, a avertizat Polonia: „Nu putem face compromisuri în privinţa statului de drept. Ori sînt respectate principiile statului de drept, ori nu. Dacă nu, atunci Europa nu poate păstra tăcerea“. La 20 februarie a expirat ultimatumul dat autorităților poloneze pentru a răspunde solicitărilor de revenire la statul de drept.
Aceasta e periferia iliberală în care Dragnea și Tăriceanu au început să împingă România imediat după ce s-au instalat la guvernare. Prevalîndu-se de majorități parlamentare solide, acest tip de lideri populiști sugrumă independența Justiției și a presei. Iar în plan economic îi apropie dezideratul extinderii controlului de stat și ostilitatea față de companiile străine, care, în Ungaria, au fost afectate de naționalizări și supraimpozitare. În această logică se înscriu acuzațiile lui Dragnea pentru compromiterea multinaționalelor.
Încolțită de Putin și Trump, sfîșiată între federaliști și suveraniști, confruntată în acest an cu alegeri decisive în Olanda, Franța și Germania, ocupată să definească o viziune salvatoare a proiectului european, pentru a 60-a aniversare, la 25 martie, a Tratatului de la Roma – în acest context, UE are de dat un răspuns și acestei provocări majore: încălcarea valorilor ce stau la temelia Europei Unite de către state care au aderat recent și care își încalcă obligațiile asumate.
● Cel mai mare risc pentru est-europeni ar fi ca îndepărtarea voluntară de spiritul european să servească organizării în cercuri concentrice a Europei viitorului.
Raportul Verhofstadt privind posibile evoluții și ajustări ale structurii instituționale actuale a UE, votat săptămîna trecută în Parlamentul European, era cît pe-aci să constituie punctul oficial de pornire spre o Europă cu două viteze: „După adoptarea capacității bugetare pentru zona euro, atunci cînd Parlamentul și Consiliul votează cu privire la decizii destinate în mod expres zonei euro, toți deputații să poată participa la vot; totuși, s-ar putea avea în vedere o abordare potrivit căreia numai voturile de la deputații în Parlamentul European, care au fost aleși în zona euro, să fie luate în considerare, iar voturile deputaților și ale reprezentanților statelor membre din afara zonei euro sînt considerate voturi consultative neobligatorii, în scopul de a păstra structura instituțională unică“, se arăta în varianta iniţială a textului. Raportul a fost adoptat la limită, dar această propunere privind diferenţierea voturilor eurodeputaţilor a fost respinsă. Un fapt îmbucurător, însă avertismentul persistă. Viziunea nu e singulară.
Mai radical, premierul valon Paul Magnette declara, la începutul lunii, într-un interviu menit să marcheze un sfert de secol de la semnarea Tratatului de la Maastricht, că e de dorit ca modelul Brexit să fie urmat de ieșirea din UE a Poloniei, Ungariei, României și Bulgariei, țări cu care s-ar putea încheia acorduri comerciale și de parteneriat de către ceea ce ar rămîne din UE – un grup de state prezentînd, în opinia liderului socialist, avantajul de a fi apropiate ca PIB și model social-economic și de a avea o populație în continuare mai numeroasă decît a SUA.
Acestea nu sînt viziunile unor eurosceptici. Atît Verhofstadt, cît și Magnette sunt pro-europeni convinși, care încearcă să imagineze o ieșire a UE din impasul actual. Există, așadar, riscul ca urgența și amploarea acestei operațiuni să nu mai permită salvarea problematicilor.
Ce-și pot dori mai mult Putin și emulii săi locali decît să se poată ocupa în voie de binele încercatelor popoare est-europene? Totuși, avem un licăr de speranță: uimitoarea ridicare civică a românilor, care arată că au înțeles, în sfîrșit, avertismentul lui Tzvetan Todorov – „Nu poți să adormi doar pentru că democrația e mai bună ca totalitarismul“.
Horia Blidaru este consilier politic la Parlamentul European.
Foto: wikimedia commons, Tzvetan Todorov
