Stăm cu toții la masă, e duminică, e vară, iar maică-mea a făcut toate chestiile pe care le voi asocia negreșit cu duminicile de vară – salată de vinete și ardei copți, roșii și jumătăți de ardei umplute cu brînză cu mult mărar, dovlecei gratinați și tot restul de mîncăruri pe care le fac mamele, repere olfactive și gusturi care fac împreună harta sentimentală și teribil de pămîntească a fiecăruia dintre noi.

Am ajuns la minunatele ei prăjituri cu vișine, ne amuzăm cînd ne povestește sejurul ei împreună cu tata la Călimănești, unde au făcut „proceduri“. „Cum, domnule, «proceduri»?“, întreb și rîd mînzește – ne imaginăm un doctor nebun, un soi de mad scientist cu părul alb, explodat, băgînd oameni bătrîni în mari căzi de fontă în care bolborosesc tot felul de substanțe, din care ies tuburi și un vag abur verzui. „Procedurile“ s-au dovedit a nu fi foarte departe de imaginația noastră și de o anume prejudecată reductivă, ni s-au explicat în amănunt beneficiile pe care le are asupra coloanei un tub cu unde magnetice în care se introduce o persoană, sau rolul purificator asupra sinusurilor al altor tuburi mai micuțe prin care se inhalează ceva mentolat. Potențialul hilar al cuvîntului „proceduri“ nu a putut fi însă diminuat de nici o explicație.

O altă serie de hohote a stîrnit-o tot mama, care m-a anunțat că mi-a cumpărat un tricou de acolo – trebuie să ne aducă cîte ceva de oriunde: un magnețel caraghios, o pereche de ciorapi tricotați de o bătrînă bulgăroaică de la Balcic, ceva. „Un tricou?“, zic. „Sper că scrie pe el Călimănești, zic, jur că mă duc cu el la birou.“ Tricoul s-a dovedit a fi dezamăgitor: un simplu T-shirt pe care nu scria nimic. „Știam că vrei simplu“, zice mama, mulțumită că m-a nimerit. Tricoul e de o inenarabilă culoare frez.

Duminica noastră liniștită a fost spartă de anunțul mamei că și-au pus toate economiile într-un fond de investiții. Am rămas cu prăjitura nemestecată în gură. Maică-mea revine cu un teanc gros de hîrtii de la bancă să ne arate isprava. Ca destui oameni în vîrstă, au reușit să-și pună ceva bani deoparte, sume modeste, dar suficiente ca să acopere orice soi de urgențe. Ce fond, unde și de ce? Teancul de hîrtii e aiuritor, un hățiș financiar ilizibil, nu văd sumele, nu pot urmări traseul banilor nici la o primă, nici la o a doua răsfoire, contractul ăla plin de clauze e stufos și labirintic. „Păi, de ce?“, zic înfuriată și ușor îngrijorată. „Fata de la bancă a fost foarte drăguță, mi-a arătat și un grafic de la fondul ăsta și a zis că banii or să se înmulțească, e mai bine așa, în loc să-i lăsăm într-un depozit“, se explică maică-mea dintr-o suflare, cu ochii deja măriți de spaimă că a făcut ceva îngrozitor și că or să piardă tot ce au strîns. Nouă situația ni se pare imorală. Nu vinzi unor oameni în vîrstă, pentru care simplul fapt că scot bani de pe card e o cucerire tehnologică, tot soiul de instrumente financiare din care oricum nimeni nu pricepe inițial nimic cînd stă în picioare în fața unei tejghele.

„Măi, dar nu semnezi nimic pînă nu citești liniștită acasă, cu atenție, pînă nu ne arăți și nouă“, îi zic iritată, nepăsătoare la spaima care deja începuse să o cuprindă. „Te-ai trezit mare investitor? Ce, ești vreun Warren Buffet, te pomenești?“ „Mai degrabă Orlando Teodorovici“, zice tata moale, coautor la toată investiția și ale cărui semnături sînt lăbărțate vinovat pe toate foile alea. Maică-mea nu l știe pe Buffet, dar cînd aude de Teodorovici se supără.

Măi, nu mă speriați“, zice, „ce am făcut?“ Mă gîndesc cît de vulnerabili sînt bătrînii ăștia în noua lume din care nu mai pricep nimic. Fonduri combinate, active volatile și mai puțin volatile, oferte de telefonie cu minute în rețea, contracte avantajoase ca să nu știu ce, un limbaj cu jumate de cuvinte în engleză de business, vînzători abili de orice cărora le cad victime inocente, bulversate de cascada asta de cuvinte.

I-am spus mamei că totul se rezolvă, nu e nimic grav și că mergem împreună la bancă să lămurim lucrurile. Graficul ăla de la bancă, un zigzag care o lua amețitor în sus pe axa timp-valoare, a rămas pe masă, pătat cu prăjitura ei de vișine. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.