Teoretic, ziaristul ar trebui să fie watch-dog-ul din societate, adică acela sau aceea care selectează ideile, ştirile sau informaţiile, înainte de a le face accesibile în număr cît mai mare, astfel încît să nu creeze turbulenţe şi mai mari în societate. Cel puţin aşa suna o definiţie pe care am învăţat-o înainte să lucrez la ziar.

Cînd mi s-a propus să scriu un articol pe tema „contestatari şi rebeli“ am avut un moment de ezitare. M-am gîndit că şi eu lucrez în presă şi sînt de multe ori în situaţia să scriu despre nemulţumirile oamenilor. Aş fi oarecum într-o poziţie nepotrivită, să emit judecăţi de valoare despre situaţia mass-media şi implicit despre mine însămi, şi nu aş fi tocmai potrivită pentru o astfel de analiză. Atunci, mi-am făcut o scurtă autoevaluare.
 
Pentru că scriu de mai mulţi ani pe educaţie-social, ştiu care sînt problemele, ba, uneori, întrevăd şi nişte soluţii. Asta pentru că mă enervează să tot scriu şi să nu se întîmple nimic. Tot gîndindu-mă cum sînt eu, mi-am dat seama că, uneori, nu neapărat că nu sînt obiectivă, ci empatizez cu elevii şi cu profesorii. La anunţul cu tăierea salariilor cu 25%, primul meu gînd a fost la profesori. „Aoleu! Cum să trăieşti cu aşa de puţini bani?“, mi-am zis. Şi tot speram ca măsura să nu se aplice nici profesorilor, dar nici medicilor. Vrînd-nevrînd trebuie să ai un pic de empatie cu oamenii despre care scrii, pentru că altfel articolele ies seci şi fără conţinut. Nişte relatări de care nimeni nu ar fi interesat. Dar trebuie să-ţi păstrezi totuşi „răceala“, în sensul că articolul trebuie să conţină toate părţile implicate.
 
Cel mai adesea, grevele sau revoltele populare sînt anunţate de către ziarişti în ştiri scurte, înainte să aibă loc. Apoi, după eveniment, articolele sînt ceva mai mari, cu păreri de la grevişti, cu soluţiile lor, dar de cele mai multe ori cu citate în care ei, nemulţumiţii, îşi plîng de milă.
 
Dintre toate platformele media, ziarele sînt cel mai puţin tendenţioase în relatarea grevelor. Nu poţi să ai prea multe abordări: greva are loc, nemulţumirile sînt astea. Eventual, poţi să fii tendenţios cînd dai o cifră mai mică sau mai mare a participanţilor. Pe de altă parte, îţi pierzi credibilitatea dacă laşi comentarii în articole, iar acest lucru nu este foarte greu, dar apoi credibilitatea se cîştigă foarte greu sau se pierde definitiv. Şi din asta are de cîştigat pînă la urmă ziarul concurent. Unii editori, din dorinţa de a arăta că au talent la scriitură, îşi pun în text propriile păreri, comparaţii, adjective anapoda. Orice cuvînt introdus aiurea îţi poate transforma articolul într-un editorial. Titlul este iarăşi un element prin care poţi să instigi, chiar dacă materialul este decent. Un semn de exclamare sau de întrebare pus în titlu îi creează deja cititorului o părere. Or, tocmai acest lucru trebuie să evite jurnalistul. Cel puţin teoretic, rolul ziaristului este mai degrabă acela de a relata. Eu n-am învăţat nici de la profesorii mei, iar unii au fost ziarişti străini cu 50 de ani de experienţă, şi nici n-am văzut în ziarele anglo-americane semne de exclamaţie. În schimb, cotidienele româneşti abundă în asemenea semne de punctuaţie. Şi nu vorbesc aici de tabloide, ci de ziarele serioase. Dar probabil că articolele cu astfel de titluri vor ajunge materiale de studiu pentru studenţii de la Facultatea de Jurnalism: „Aşa nu!“.
 
Televiziunile româneşti, în comparaţie cu suratele lor din Anglia, America, Franţa, instigă cel mai mult. Fac dezbateri în mijlocul greviştilor, îi întreabă ce-i doare, insistă pînă află răspunsul dorit. Curată deontologie! Poate că şi ziariştii de presă scrisă mai fac asta, dar cel puţin nu se vede pe micul ecran. Ştirile de la televizor încep cu o jelanie pentru cei afectaţi de măsurile luate de Guvern. Deunăzi, o ştire mi-a atras atenţia tocmai prin faptul că începea cu un intro cum că tăierile de salarii nu vor mai avea loc – de fapt, un comentariu al reporterului, care se sfîrşea cu concluzia că această problemă nu s-ar fi pus dacă măsurile de austeritate ar fi fost luate la timp. Mai sînt şi televiziuni împotriva grevelor şi revoltelor şi, ca urmare, nu dau mai mult de o ştire. În schimb, ţin pe ecran titluri de genul „Guvernul Boc stopează risipa!“...
 
Andreea Ofiţeru este jurnalistă la Adevărul.