⬆
rebeli și contestatari
De la înjurătură la schimbare - argument
În plină criză, reduceri salariale şi măriri de TVA, românii se revoltă. Sindicaliştii se revoltă – organizează mitinguri, pensionarii se revoltă – ies la acţiuni de protest, televiziunile se revoltă găzduind talk-show-uri „incendiare“.
Lungul drum pînă la protest
România este între ţările cele mai reticente de a genera participare la demonstraţii. În 2008, doar ţările caucaziene şi Ungaria au avut un nivel de disponibilitate de a participa similar sau mai scăzut decît cel al românilor. Ca şi România, majoritatea ţărilor foste comuniste au trecut în ultimii 20 de ani prin procese de diminuare a dorinţei cetăţenilor de a se implica în astfel de proteste.
Watch-dog-ul de serviciu
Teoretic, ziaristul ar trebui să fie watch-dog-ul din societate, adică acela sau aceea care selectează ideile, ştirile sau informaţiile, înainte de a le face accesibile în număr cît mai mare, astfel încît să nu creeze turbulenţe şi mai mari în societate. Cel puţin aşa suna o definiţie pe care am învăţat-o înainte să lucrez la ziar.
Protestul de azi, un talk-show cu public numeros
În lume, presa sănătoasă are doar cîteva opţiuni cînd ajunge să-şi definească rolul în raport cu publicul căruia i se adresează: să-l educe, să-l distreze sau să-l informeze. Dintre toate, presa din România a ales să-l instige.
Liniștea revoltei: românii din Transilvania
Transilvania e o zonă calmă. Este, în esenţă, un clişeu produs de alte două clişee, unul „românesc“ şi altul „neromânesc“. Pe de o parte, avem conceputul (germano-maghiar) al Transilvaniei tolerante, produs de necesitatea menţinerii echilibrului transilvan (menţinut fără români), întrucît nici o etnie, nici o confesiune nu avea forţa să se impună clar în detrimentul celorlalte.
Cînd tineretul nu mai e mîndria țării
Primele lucruri pe care le-am auzit despre studenţie şi ce înseamnă a fi student erau despre lipsuri. De toate felurile şi pentru fiecare în parte. Imaginile care mi se creionaseră în minte făceau referire la cît de puţini bani are un student, cum trebuie să se strecoare prin toate portiţele pentru a obţine o „dispensă“ din partea profesorului sau cum să copieze mai bine.
Românii nu se mai revoltă, doar se enervează - interviu cu Florin IARU
Înainte de Revoluţie ne revoltam ca într-o comedie somnoroasă. Pe tăcute. Sau ca atunci cînd făceam amor în cămăruţe cu pereţii subţiri, tot pe tăcute. Sau ca atunci cînd slobozeam o înjurătură la WC – să nu înţeleagă duşmanul care e oful adevărat, Constituţiunea sau slăbiciunea de constituţie. Foarte pe tăcute şi gîfîit, şuierat sau uşurat.
"Ori toți să muriți, ori toți să scăpăm!"
Mi s-a cerut un articol despre „explozia mămăligii la români“ sau despre lipsa acesteia (a exploziei, nu – încă – a mămăligii), probabil în contextul în care măsurile de austeritate din ce în ce mai „curajoase“ fac ca respectivul fenomen să fie temut, aşteptat sau sperat.
Proteste și protestatari șaizeciști
În noiembrie 1965 prin eseul său, intitulat „How to Make a March/Spectacle“ poetul american al generaţiei beat, Allen Ginsberg susţine că protestatarii contra războiului din Vietnam ar trebui să înmîneze, ca formă ideală de protest, poliţiştilor, presei, dar şi celor care priveau de pe margine, flori şi jucării.
Cînd ne-apucă (pardon) dracii
În ciuda faptului că înţelegem multe, din cînd în cînd rămînem pe întuneric. Aşa că ne-am întrebat, noi pe noi înşine: În ce situaţie/din ce motiv simţiţi că vă pierdeţi orice urmă de dilemă şi aveţi impulsul de a vă revolta?