pe locuri, fiți gata, sport!

De la necesitate și strategie la profesionalism sau trend uri jpeg
De la necesitate și strategie la profesionalism sau trend-uri
Educația fizică este văzută astfel ca o materie școlară obligatorie care se ocupă de dezvoltarea capacităților fizice și a încrederii în sine a elevilor, fapt ce va avea un impact pozitiv asupra realizării unei serii largi de activități. În anul 2008 a fost adoptat
Gimnaști, kung fu și cărturari jpeg
Gimnaști, kung fu și cărturari
Dacă, îndeobște, zeii erau omagiați prin jertfe, în urmă cu vreo patru mii de ani, grecii au venit cu ideea unui sacrificiu mai puțin sîngeros, în chipul întrecerilor („sportive“, am spune azi) – în greacă: agonía. Așa s-au născut Jocurile Olimpice – la î
Alergînd și tropăind jpeg
Alergînd și tropăind
Vezi, Doamne, nu-i bine să amesteci mingea cu tastatura și alergatul cu pianul. Serios? Ia întrebați-l pe Dan Grigore cît fotbal a jucat cu prietenii și cît de vișiniu îi sîngerează inima.
Viața mea „sportivă“ jpeg
Viața mea „sportivă“
Am un trening roșu, cu o dungă albă. Sînt la gimnaziu și probele obligatorii de la ora de sport au devenit din ce în ce mai serioase. Profesorul nostru ne aliniază în curtea școlii și ne explică serios că trebuie să facem sărituri la capră, să alergă
Corpul dresat jpeg
Corpul dresat
Dresajul corporal întipărește adînc diversele mișcări în memoria kinestezică a elevilor. Marcel Mauss, în celebrul său studiu, Tehnicile corpului (1936) își amintea că profesorul lui de gimnastică l-a învățat să fugă cu mîinile lipite de trunchi „mișcare complet
O istorie subiectivă a sportului din România jpeg
O istorie subiectivă a sportului din România
Sportul naţional, oina. De fapt, este un sport născut din dorinţa lui Spiru Haret de a scoate elevii din clase şi de a-i obliga să exerseze. În 1896, sorţii de izbîndă erau reduşi: entuziasmul ministrului, al elevilor şi al celor cîţiva profesori de gi
Krav Maga jpeg
Krav Maga
Prima cale de comunicare a fost durerea. Nu, nu m-a luat nimeni la bătaie, nu e vorba de acea durere; de durerea din tendoanele mele este vorba. Din anumite motive, aici se pune foarte mare accent pe încălzire, pe exercițiile de suple
Kyudo, calea arcului jpeg
Kyudo, calea arcului
Arcul japonez ca armă de război și tehnica de tragere specifică lui au fost dezvoltate în secolele XIII XIV și, devenind repede extrem de eficiente, au fost introduse în antrenamentul de bază al samurailor. După apariția armelor de foc în Japonia, arcul a pierdut statutul de armă de luptă, dar a continuat să fie apreciat ca tehnică de antrenament fizic și mental. Este momentul cînd aspectul sportiv apare în Kyudo și începe unificarea stilurilor de tragere. Sînt consemnate rezultatele numeroaselo
Cultura culturismului jpeg
Cultura culturismului
Prima mea sală de „culturism“ are o istorie după chipul și asemănarea nebunilor ani 1990, anii marelui Jaf Național, chiar dacă atunci nu-mi dădeam deloc seama de asta. Mai exact, era vorba de „sala de întreținere fizică“ a uneia din casele de protocol ale
Despre Dojo jpeg
Despre Dojo
Dojo-urile din Japonia sînt prevăzute cu o suprafață mare de ferestre, care sînt deschise înaintea curățeniei inițiale și închise după curățenia finală. Sălile tradiționale nu sînt prevăzute cu încălzire sau cu aer condiționat.
Kinetoterapia, între educație fizică și medicină jpeg
Kinetoterapia, între educație fizică și medicină
De fiecare dată cînd ajung în preajma acestor copilași gîndul îmi zboară către educația fizică din școli și grădinițe, către rostul și însemnătatea de netăgăduit ale acestor activități. Știm cu toții, iar noi, cei direct implicați, simțim cu asupra de măsură că împingerea spre derizoriu