● Şerban Foarţă, Cartea lui Iov pre stihuri retocmită, Editura Brumar, 2009.
● Şerban Foarţă, Gazela de perete, Editura Vinea, 2009.
● Şerban Foarţă, Nu ştiu alţii cum sunt…, Editura Cartier, 2009.
Cum recenzezi un album nou al lui Tom Waits? Ce se mai poate spune despre Şerban Foarţă? I-am comentat cu entuziasm atîtea cărţi de poezie în ultimii ani, încît am impresia că am spus totul şi, în acelaşi timp, mai nimic. La 68 de ani, omul este mai creativ, are mai multă inspiraţie şi putere de muncă decît oricare poet aflat pe culmile tinereţii. De fapt, geniul lingvistic al poetului Şerban Foarţă este direct proporţional cu numărul de cărţi publicate şi nu cred că mai există un al doilea caz în literatura noastră. Ultima oară cînd am scris aici despre Şerban Foarţă a fost în 2007, cînd publicase nu mai puţin de cinci cărţi, plus cîteva traduceri. Scriitorul aproape că şi-a triplat opera în ultimul deceniu: a tradus, a adaptat, a rescris şi „retocmit pre stihuri“, a dramatizat fantezii şi s-a dedat delirurilor tautofonice livreşti sau experimentelor lipogramatice, a scris thrillere şi telenovele în versuri („rimoromane“), a trecut la similiproze şi roman, eseuri, epistolare şi cărţi de interviuri, a alcătuit cărţi-colaj sau a scris cărţi în tandem, a publicat pe hîrtie sau în format electronic, a ţinut rubrici de poezie şi a răspuns la nenumărate anchete în periodice culturale… Poezia europeană medievală sau poezia modernă franceză, Caragiale, Dimov şi cărţi biblice au fost, rînd pe rînd, subiectul traducerilor, rescrierilor, punerii în versuri în cele mai rafinate şi mai sofisticate experimente poetice din limba română. Mai mult decît atît, ziarele şi stereotipurile mediatice, pixelii şi fractalii, grafiile şi fotografiile, obiectele (un cliquet, o agrafă, un ceas), dicţionarele, programele de calculator şi soft-urile Microsoft, toate acestea l-au inspirat să scrie cîte o plachetă de versuri fără corespondent în literatura noastră. Am spus deja că proiectul acestui extraordinar poet pare a fi rescrierea întregii literaturi şi punerea în ritm şi rimă a vieţii înseşi.
Nu mă pot abţine să nu amintesc de fiecare dată o expresie pe care poetul însuşi a folosit-o pe marginea unui rondel de Macedonski, o expresie care se potriveşte, de fapt, ca o mănuşă propriei literaturi: „un joc aproape gratuit (şi delectabil) al propriei lui civilizaţii“. Dacă joc înseamnă toată gama de „prestidigitaţii“ lingvistice, de la cele mai simple calambururi pînă la cele mai complicate eufonii şi holorime sau sofisticate experimente textuale, „civilizaţia“ lui Şerban Foarţă s-a definit, în ultimii ani, printr-o poetică imagocentristă dublată/concurată de erudiţie, dexteritate lingvistică şi asociativă. Dar toate acestea nu spun, de fapt, nimic, pentru că, oricum ar fi – instrumentalistă, muzicală şi vizuală, livrescă şi suprarealistă, manieristă, ermetică, alegorică, parodică sau grafică, în forme fixe riguroase sau transgresînd grafiile şi genurile – poezia lui Şerban Foarţă şi-a dezvoltat propriile coduri. Spirit enciclopedic, ţinînd pasul cu tehnologiile timpului, explorînd limitele tot mai largi ale „propriei lui civilizaţii“, Şerban Foarţă se reinventează cu fiecare carte, această căutare textuală avînd ceva aproape mistic. Dar cît de „(aproape) gratuit“ este acest „joc“, ce semnificaţii dezvoltă şi, mai ales, ce disponibilitate are la emoţie? Sofisticată şi uzînd de numeroase strategii lirice, poezia senzual-ermetică, plină de suspans liric a lui Foarţă tinde să te piardă pe drumul spre Damascul semnificaţiei. Nu poţi descinde însă naiv, fără o iniţiere cultural-literar-lingvistică, în poezia sa. Ar fi, deopotrivă, un semn de impoliteţe, vanitate şi, mai ales, inconştienţă.
Nici cu aceste trei cărţi, în care limbajul şi codurile poetice sînt radical diferite, lucrurile nu stau altfel. Cartea lui Iov pre stihuri retocmită este a patra rescriere dintr-o serie în care au mai apărut Cartea Psalmilor (2009) şi Eccleziastul & Cîntarea cîntărilor (2008). Dacă pentru punerea în versuri a Psalmilor lui David, poetul a compilat nu mai puţin de şapte traduceri româneşti şi alte cîteva străine, pentru Cartea lui Iov nu ştim care a fost textul de bază. Certă este doar extraordinara frumuseţe a limbii române în expresivitatea ei veterotestamentară, „stihurile“ lui Şerban Foarţă ridicîndu-se dincolo de orice comentariu. Gazela de perete (pe care cititorii Dilemei vechi o citesc în continuare) este însă un volum care are multe în comun şi cu Rebis (2005), şi cu Micul Print (2008). Jocurile fonetice şi lingvistice (aliteraţii, omofonii, tautofonii, omonime, paronime, acronime ş.cl.), dar şi licenţele şi pseudo-etimologiile, citările şi citatele, pastişele şi parodiile, (lipo)grafiile şi grafemele, toată gama de giumbuşlucuri cu sunete, litere şi sensuri se găsesc aici într-un delir liricvistic numai pentru cunoscători. În schimb, subintitulată, „poeme bătrîneşti“, Nu ştiu alţii cum sunt... este o carte mult mai clasică şi mai reader friendly, una dintre cele mai bune din întreaga sa operă, atît de vastă şi de variată. Pornind de la două vechi fotografii (datînd din 1880 şi 1898) cu străbunica şi bunica lui (fotografii şi poeme publicate pentru prima dată în Cartea cu Bunici), poetul redă prin dagheroversurile sale („e fără noimă lumea, dacă n-o văd sub unghi / cromatic“) lumea burgheză a familiei sale într-o atmosferă vintage plină de melancolie, deopotrivă erotică şi politică, unde ludicul şi livrescul capătă patina timpului. Stimulat de cele două madlene fotografice, poetul face o incursiune lirică în biografia familiei scoţînd la iveală tot felul de istorii şi personaje de la începutul secolului trecut şi din propria copilărie de la sfîrşitul anilor ’40 (generali, avocaţi, circari, birjari, subrete, lustragii, imigranţi ş.a.). Poemele sînt, de fapt, un mic roman alcătuit dintr-o serie de portrete, de cadre şi de istorii în ritm & rimă, cu personaje, decoruri şi parfum de epocă, nişte amintiri din copilăria burgheză ca un album fotografic sau o legătură de scrisori îngălbenite de pe raftul unui anticariat. Se află aici printre cele mai elegante şi rafinate versuri scrise vreodată de versatilul poet, aflat, de altfel, într-o dispoziţie autobiografică nostalgic-senzuală cu care pînă acum nu ne-a mai răsfăţat. Un festin liric în trei feluri, aceste noi cărţi ale lui Şerban Foarţă!
