Orbitoarea singurătate

Publicat în Dilema Veche nr. 799 din 13-19 iunie 2019
Orbitoarea singurătate jpeg

● Mircea Cărtărescu, Melancolia, Editura Humanitas, 2019. 

Au trecut treizeci de ani de cînd Mircea Cărtărescu a publicat Visul, carte care, rebotezată definitiv Nostalgia, avea să devină cartea sa cult prin excelență, o primă bornă în proza operei sale și una solidă în proza românească de după ’89. Folosind drept titlu un sinonim, Mircea Cărtărescu revine, iată, la genul nuvelei cu trei basme metafizice cu copii și adolescenți desprinși din coapsa celor care populează prozele sale dintotdeauna, de la „Gemenii“ la „Travesti“. Există în aceste pagini multe ecouri și (stră)luciri din poezia, prozele și marile sale romane, făcînd din Melancolia cartea unui familiar cumva înstrăinat.

Dar, cum remarca și Cosmin Ciotloș în recenzia sa de săptămîna trecută, de data aceasta nuvelele au în centrul lor simbolic obiecte (punți, paturi, piei), nu personaje, și, în ciuda unor teme comune, a geamănului absent și fantomatic, a visului ca realitate mai profundă, a ruinelor ca locuri magice sau a statuilor ca portaluri spre alte lumi, textele par mai puțin „personale“ și se desfășoară mai degrabă la nivelul alegoriei decît al halucinației. Decorul și timpul nu mai sînt recognoscibile și, cum bine sugera Cosmin Ciotloș, e vorba de un post-oraș, unul rămas după „ridicarea“ din această lume a Bucureștiului din finalul Solenoidului. Acum e vorba deja de un oraș-necropolă în care „vremea nu vremuiește“, un oraș-fantomă, o copie, o hologramă onirică; cu toposuri care doar amintesc de locurile de altădată: fabrica de cauciuc Quadrat este imaginea într-o oglindă mată a Morii Dîmbovița de altădată. Orașul e depopulat, magazinele luminează armate de manechine, străzile pustii sînt străbătute de tramvaie goale, părinții („două suflări de vînt“) sînt spectre fără identitate, muți, atunci cînd nu lipsesc cu totul, iar copiii, numiți foarte discret, par niște post-fetuși trăind sub membrana lumii într-un lichid melancomniotic în care viața e doar ecoul/reflexia a ceea ce-a fost odată și nu s-a păstrat decît ca o sugestie de amintire într-o „lume care nu e decît ceață, vînt și neînțelegere“. De altfel, uterul și pieile sînt leitmotive ale ieșirii și trecerii în/prin lume (vezi și fragmentul de mai jos din ultima nuvelă a cărții, cea totalizatoare), deopotrivă lăcașuri și suprafețe care-i atrag pe copii prin sugestia intermediarului, a răzbaterii, a unei deveniri deopotrivă trecute și amînate.

Mai mult poate decît în oricare altă carte a lui Cărtărescu, atmosfera dezolării este copleșitoare. Liniștea/tăcerea țin de o lume increată („tăcere mată“), iar lumina devine un suprapersonaj în această infralume. De la Blecher încoace nici un alt scriitor n-a stăruit atîta asupra (manife)stărilor luminii care dau conturul ireal al unor suprafețe deopotrivă solide și aievea. Copiii privesc lumea fascinați de lumină, așteptînd și tînjind după schimbările ei în diversele faze ale zilei, în succesiunea anotimpurilor, în căderea lor peste obiecte și clădiri. Cărtărescu scrie cum picta Chirico: totul e suprafață, mulaj, fațadă, decor ridicat doar pentru ca fotonii să-și ridice imperiul lor efemer („Era atît de pustiu, atîta tăcere, atîta geometrică melancolie!“ sau „Paradisul, reveria unui ținut nemărginit de clădiri ruinate“). Lumina e singura care-i însoțește și învăluie pe copiii prizonieri, atît de singuri fiecare în coconul/vizuina lui, chiar și noaptea cînd luna stăpînește.

Punînd aceste elemente împreună, basmul anamnetic cărtărescian se ivește parcă din întîlnirea lui Eminescu cu Tim Burton. Căci punțile aeriene, mulajul gigantic de cauciuc al tatălui laolaltă cu figurina enormă din ciocolată a mamei prin a cărei coapsă copilul pătrunde, legătura ombilicală dintre frați, aparițiile unor dubluri fantomatice, prelungirile din oglinzi și continuitatea în negativ, viața secretă a manechinelor și a statuilor, cofetarul pasionat de insecte care toarnă în ciocolată o tenie de aur, toate acestea și celelalte imagini memorabile din cele trei nuvele, legate între ele prin fine nervuri, moștenesc un imaginar de basm romantic/gotic în care personajele pleacă în călătorii interioare, în vis ori imaginație, „în aerul rarefiat și-n gravitația precară a minții“, în subsolurile subconștientului, pe drumuri nocturne străjuite de „ziduri nevăzute de frică“.

Copiii trec „din viața din carte în viața din vis“, punîndu-și cu candidă gravitate întrebările fundamentale ale ființei: „Cine era? propriul său chip în oglindă nu-i spunea destul“, „«Sînt singur», spuse deodată copilul, fără să se gîndească“, „De ce era vîrît în trupul lui din care nu putea să iasă?“ sau „Ce legătură avea el cu materia?“. Din lumea lui punctiformă, copilul, totodată captiv și abandonat, încearcă să răzbată, asemeni personajului din Solenoid, într-o altă dimensiune. Efectul este cu atît mai dramatic cu cît e vorba de un copil strivit, înainte de vreme, de forța supremă, de neînvins a lumii: singurătatea.

Puțini scriitori din literatura noastră sau de aiurea și-au explorat și aprofundat propriile teme cu așa perseverență, cu asemenea risipă de imaginație și pasiune ca Mircea Cărtărescu. Apărută ca de nicăieri, Melancolia se înscrie natural în puzzle-ul operei cărtăresciene al cărui desen, pe măsură ce se mărește, pare că se și ridică deasupra mesei într-o a treia dimensiune.

n n n

****

Mircea CĂRTĂRESCU
Melancolia (fragment) 

Și colegii lui găsiseră-n cele din urmă pieile taților, nici lăsate la vedere, dar nici cine știe cît de grijuliu ascunse. Unii se-mbrăcaseră-n pieile taților lor de cînd avuseseră aceeași vîrstă cu ei, se uitaseră-n oglindă cu ochii lor licărind căprui între pleoape străine, scoseseră limba prin fanta buzelor de fost adolescent, își trecuseră degetele printr-un păr străin. Alții, întinzînd pe pat pieile mai recente ale taților, rămăseseră uimiți de cît de puțin știuseră, de fapt, despre tații care, ca și tatăl băiatului, dispăreau toată ziua ca să se întoarcă acasă serile, cu mapa lor în care erau doar două sau trei ziare. Unele piei aveau cicatrici lungi, inexplicabile, altele erau tatuate aproape în întregime cu desene fantastice, lăsînd libere doar fața și mîinile, altele aveau găuri de glonț sub sîn sau în dreptul rinichilor. Un băiat dintr-a noua găsise sub pat ultima piele lepădată de tatăl lui, și care era impregnată de un miros intens și voluptuos, pe care mama sa, o biată gospodină, nu-l folosise niciodată. Bărbații aveau secrete, sinistre sau doar derizorii, pieile lor erau ca niște însemnări zilnice și, uneori, ca un jurnal de război.

Colegii lui mai vorbeau și despre altfel de piei, dar numai apropiindu-și foarte tare capetele unul de altul în spațiul strîmt al cîte unei cabine, în jurul cîte-unui scaun de closet gălbui, fără colac. Băiatul, care era sfios și singuratic, adunase tot ce știa despre ele punînd cap la cap șoapte și aluzii pe care le prinsese de-a lungul unui an întreg. Femeile însărcinate, aflase cu greu, își trăgeau din cînd în cînd afară, prinzîndu-le delicat, cu două degete, gingașele membre de borangic ale feților care năpîrleau de cîteva ori înainte chiar de-a vedea lumina. Erau străvezii, fără greutate, le puteai umfla ca pe baloane și sufla dintr-o parte-n alta prin cameră. Aceste membrane care arătau cum crește copilul în uter, cum devine tot mai asemănător celui ce avea să se nască, sfîrșeau de obicei presate între pagini de herbar, unde se desicau și deveneau tot mai subțiri și mai rigide decît cea mai fină hîrtie. Mamele țineau astfel de albume, de obicei încuiate în sertarele de la noptiere, și uneori, după se soțul adormea, le răsfoiau în pat, cuprinse de-o tulbure nostalgie. Unele desenau în jurul pieliței presate flori, fluturi sau peisaje, cu creioane colorate, altele scriau deasupra lor, în semicerc, cîte-o frază sentimentală.

Misterul cel mare era însă altul. Oricît de curios, norocos sau îndrăzneț ar fi fost, oricît scotocise și întrebase pe cei mari, nici un adolescent nu găsise vreodată vreo piele de-a mamei sale.

comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.
p 17 jpg
Impresii hibernale
Astea fiind spuse, Prin ierburi uscate nu e deloc lipsit de har – ba chiar, dat fiind efortul de a-l dibui chiar în miezul trivialității, filmul e o reușită atemporală, care s-ar putea să îmbătrînească frumos.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.